Jurnal de Untold

Am făcut-o și p-asta. Voiam de mult să merg la Untold, poate tot din ciclul „o dată în viață”, poate s-o bifez și p-asta, poate că prea mulți da și eu încă nu, poate curiozitate sau poate puțin din toate. Iată că de data asta s-au semialiniat planetele și am ajuns la Untold. Semialiniat că am fost doar o zi. Atât s-a putut, revenea magneticul de peste țări și nu-l puteam lăsa de izbeliște la aeroport.

Așa că am profitat de semialiniere și bâști la Cluj. Singurul lucru pe care o să-l spun de câte ori se ivește ocazia, și iat-o ivită, este că Valea Oltului este cel mai odios drum, aproape la fel de odios că Valea Prahovei. Fără alte comentarii, toți politicienii, edilii, bugetarii de top care ați fi putut face în jde ani o autostradă, una singură mă, să lege Bucureștiul de civilizație, n-ați făcut-o. Crăpa-v-ar capu-n patru cum a crăpat capu’ caprei!

Am făcut 8 ore până la Cluj, eu nefiind vreun sfios în trafic. Mă rog, am ajuns, ne-am cazat în Turda că deh, acolo s-a mai putut, planificarea n-a fost niciodată punctul meu forte. Cazare decentă, 30km de Cluj într-un oraș Turda care pare părăsit. Totul e de închiriat, cade tencuiala de peste tot, nu e nici dracu pe stradă. Zombieland.

A doua zi, fuga la festival. Ne-a spus gazda să parcăm în cartierul Grigorescu, așa am făcut. Așa vă recomand și vouă dacă nu sunteți mai organizați și vă găsiți din timp cazare prin apropiere. Poți intra de la 4 dar te bate rău soarele în cap așa că pe la 6 e la fix.

Am intrat. M-a dat pe spate. Și nu sunt un virgin al festivalelor. Le-am cam bifat. Dar Untold e chiar grandios. Cel mai mare la care am fost. Foarte bine organizat, o grămadă de scene, de zone de mâncare, relaxare, tot felul de drăcii, de activări. Huge!

Prețurile, na, ca de festival, alături de eterna mizerie românească de interzicere a accesului cu apă din exterior. Dar la ora la care am ajuns puteai să te bucuri de muzică și peisaj lângă ceva de haleală și băutureală obținute fără mare îmbulzeală. Lucru care se va schimba dramatic după apus.

Am intrat la concert la Delia pe main. Mișto. N-am vrut să stăm jos în tribune ca să simțim scena. La Delia a fost o decizie înțeleaptă. La Olly Murs a început să se împută treaba, dar la Imagine Dragons am stat ca o sardină în suc propriu.

Concertul în sine a fost fabulos. Trupa în sine a fost fabuloasă. Muzica lor e fabuloasă. A sunat fabulos. Deci totul la superlativ. O singură problemă organizatorică am avut, care din fericire a fost cu happy ending.

Fiind groaznic de multă lume s-au blocat toate căile de acces, care până atunci erau păzite sârguincios de organizatori. Pe aici urci, pe aici cobori, nu staționezi pe scări. Asta până la Imagine Dragons când o mare de oameni a blocat totul. Eu eram fix în fața scenei, fără semnal la telefon, departe de gașca cu care am fost și care s-a aciuiat mai în lateral pe scaune. Stând așa, năsuleț în năsuleț, poponeț în gemuleț, m-am gândit că dacă Doamne ferește ar trebui să părăsim de urgență stadionul, nu l-am părăsi întregi.

Parcă am avut gura aurită. Fix înainte de main event, o artifică… un artificiu… mă rog, singularul de la artificii, a luat-o în direcția opusă și încă unul, și încă unul, și foc sus deasupra scenei, și fum, și miros de ars, și tehnicieni pe scenă agitați. Panică în capul meu, se pare singurul din jur care am simțit pericolul. Am început să dau din coate să ajung cumva spre ieșire. Deja îmi făceam scenarii sumbre dar, când am ajuns în lateral s-a dovedit a fi un foc de paie. Spre liniștea mea care am văzut concertul mai puțin central dar mult mai liniștit.

Când am ieșit, o mare de oameni s-a revărsat într-o mare și mai mare de oameni. Aleile alea din parc unde am mâncat boem cu câteva ore în urmă, erau acum tixite de puhoiul de sardine de pe stadion. Unde, ce să vezi, era doar puțin mai puțin aglomerat.

Deci, din punctul ăsta de vedere, Untold are o bilă neagră deși el săracul nu prea are nicio vină. Poate doar aia că n-a pus la un moment dat frână la vânzarea de bilete.

Așa că mi-am făcut un plan pentru la anul, pe care vi-l sugerez și vouă:

  • Bilete de luat pe 4 zile la early bird. Dacă prinzi. Costă mai puțin pe 4 zile decât am dat acum pe o singură zi
  • Cazare în Cluj luată fix în ziua când ai luat biletele, poate nu apucă să se dezmeticească și nu prinzi prețuri de Monte Carlo în Mănăștur
  • De venit pe la ora 5-6, bagi un ochi, halești ceva dacă ții neapărat, prinzi un hamac, te descurci
  • La concertul main prinde loc pe scaun in tribună, nu știu cine o veni la anul, dar dacă e de calibrul Imagine Dragons o să fie același iureș, locuri in tribună și scapi de năsulet în poponeț
  • La celelalte scene e simplă treaba, te duci la ce-ți place, n-ai nevoie de strategii
  • Pe la 12-1 te cari, e scârbos de aglomerat și nu ai altceva special de văzut sau făcut până la 5 dimineața când se sparge gașca, plus că a doua zi o iei de la capăt

Cam asta. A, și subiectul Gheboasă. Omul aberează de câțiva ani dar puritanii acum l-au descoperit. Nu e singurul obscen din muzică, dar na, așa sunt unii sensibili. Ăia pentru care și Delia a fost luată în colimator acum ceva vreme cu Da mamă, sunt beată. Ce depravare! Apoi a trebuit să schimbe și Rămâi cu mă-ta în Rămâi cu bine. Că așa suntem noi, popor de politically corecți.

În rest, poate ne vedem la Summer Well, mini Untoldul cu figuri de Buftea. Acolo măcar înjură în alte limbi și nu înțelegem nimic.

Pis!

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.