Îmi pleacă idolii

Unul câte unul, idolii mei își iau rămas bun. Și n-am avut mulți. Prima plecare pe care am simțit-o a fost cea a lui Freddie. Următoarea a fost cea a lui Patrick (despre care am scris aici) și cea a lui Steve (despre care am scris aici). Azi a mai plecat unul. Dimineață în timp ce conduceam îl aud pe…

Continuă lectura

Super Ficialii

Paradoxal, deși omenirea în ansamblu evoluează, la nivel individual oamenii involuează. Suntem în plin proces de netezire a materiei cenușii. Nu vreau să discut dedesubturile acestui fenomen, scopul lui, cine e la butoane și de ce s-a ajuns aici. Mă rog, s-a ajuns aici pentru că suntem din ce în ce mai mulți și, teoretic,…

Continuă lectura

Goana după vânt

Azi s-a mai înălțat un geniu. Îți mulțumim Steve pentru toate iChestiile care ne fac viața mai ușoară și ne-au demonstrat că există viață și dincolo de Ferestre și Finlandezi celulari. Ai servit tuturor o lecție de inovație, tehnologie și marketing, ai avut curajul să ieși din tipare, să fii un vizionar și ai avut…

Continuă lectura