2020 – The Year The Earth Stood Still

Cum necum, târâș grăpiș, am ajuns în ultima lună a lui 2020, un an greu de uitat, greu de digerat. La prima vedere, un an tare complicat pentru omenire, în ansamblul ei. Și la a doua vedere, tot complicat.

Poate pentru unii născuți ceva mai recent și care nu s-au confruntat cu cine știe ce drame existențiale REALE, a fost un duș rece binevenit. În schimb pentru unii cu ștate mai vechi pe planeta asta sau care nu au prea avut grijă de ei până acum, lucrurile au fost de-a dreptul tragice.

În orice caz, cred că nimeni nu a trecut fluierând prin pandemia asta. Oricât de puternic, imun sau nepăsător ai fi, tot o să-ți aduci aminte de 2020 drept anul în care pământul a stat pe loc. Ca filmul cu Keanu Reeves, doar că n-a fost o zi, a fost un an și n-a fost un film, a fost pe bune. Ce bine sună, 2020 – The Year The Earth Stood Still.

Iar în seara asta o să scriu pentru cei care chiar l-au luat în serios, nu trec fluierând și așteaptă ca lucrurile să revină la normal. Da, știu, „noua normalitate” și „în plină pandemie” sunt expresiile anului…

Scriu pentru oamenii normali care își pun speranțele în vaccin, pentru revenirea la viața aia normală de care ziceam. Și mă deranjează realmente părerologii cărora dacă tot le pute totul, e musai să le pută și vaccinul. Și aici se mai intersectează și cu un curent de activiști antivaccin.

Deci, să ne fie clar. Nu vă luați de vaccinul meu! Nu călcați pe cercurile mele! Nu-mi luați morcovul din fața ochilor, oricât de ipotetic ar fi, merg cu speranță către el. Chiar dacă e legat de băț cu sfoară. Măcar nu stau pe loc, panicat, împietrit de frică.

Hai să trecem scurt în revistă etapele vaccinului, de la beznă totală din Martie la luminița de la capătul tunelului de azi.

A început cu „Nu se poate domne. N-o să existe niciodată vaccin. Ce, pentru HIV există? Și ăsta e un fel de HIV, deci pa! O să-l luăm toți, scapă cine poate.” O perspectivă cât se poate de îngrijorătoate.

Apoi, „stai că o să scoată totuși vaccin, dar o să fie degeaba că virusul suferă mutații. Degeaba ucizi tulpina x că se mută pe tulpina y, așa că tot o să-l luăm toți, scapă cine poate”. Nici perspectiva asta nu e mai puțin îngrijorătoare.

A urmat „da, o să iasă vaccin, dar o să dureze mult, probabil câțiva ani până o să-l scoată. Uite cât a durat pentru Ebola și altele”. Deja parcă nu mai sună atât de apocaliptic, totuși perspectiva de a sta câțiva ani în casă nu e deloc roz.

În timp ce părerologii părerologesc, oamenii în halat muncesc. Și se anunță și primele rezultate îmbucurătoare.

Acum vine rândul aberalogilor să explice că de fapt e diavolul cu limba bifurcată a lui Bill Gates și mâna galbenă a chinezilor care ne bagă cip cu nanoboți în vaccin să ne facă sclavii sistemului (de parcă rata la bancă nu era suficientă) și să afle marile secrete ale ăstora de ascultă manele (doar d-alea vechi) și mănâncă parizer cu muștar. De Tecuci.

Dar iată că vine ziua de azi când englezii au anunțat că de săptămâna viitoare, dau startul la vaccinare. Englezii băieți deștepți. Respect! Au văzut ei că vaccinul e disponibil? N-ai mai lăbărit-o aiurea. I-au dat cep. La fel, tot englezii, au văzut ei că nu e combinație cu UE? Au șters-o englezește. Băieți deștepți. De aia când se întâlnesc un francez cu un rus și un neamț vorbesc englezește.

Închei prin omagiul meu către englezi, care îmi țin viu și nevătămat morcovul din fața ochilor, acum mai portocaliu ca niciodată.

Thank you, mates! You rock!

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi
2 comentarii Adaugă-l pe al tău
  1. Nu cred că există nații deștepte și nații proaste, există oameni deștepți și oameni proști, indiferent de culoarea pielii sau locul pe planetă pe care-l ocupă. Și pe englezii de au luat decizia asta, i-au tras alți englezi de cur in jos, părerea mea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.