Natalia Mateuț prinsă din nou în offside

 

Cunoscută mai ales pentru calitățile ei paterne, Natalia Mateuț n-a învățat nimic din jocul la offside al celebrului ei tată. Iată că pentru a doua oară în acest an, ea se găsește într-o poziție clară de offside. Prima dată a fost surprinsă într-o partidă din deplasare, unde a fost suspendată doar până la sfârșitul perioadei regulamentare, deși risca suspendarea pe câțiva ani din toate competițiile oficiale.

Atunci a argumentat că principala ei vină a fost inocența. Ea chiar a crezut că prietenul ei este brutar iar în punguțele cu praf alb este făină pentru cozonaci. I s-a părut ciudat când a văzut că prietenul ei împreună cu ceilalți brutari în loc să bage făina în cocă și-o bagă în nas, dar, nefiind inițiată în tainele bucătăriei, a crezut că așa e rețeta.

Acum, tot inocența i-a jucat o festă. Actualul prieten îi promisese că o duce la mall să vadă ”Fast Five”. Cum n-a mai prins bilete la peliculă, trubadurul s-a gândit să i-o proiecteze în natură. Natalia este convinsă că a asistat la un film de acțiune, dorind să-l cunoască mai bine pe cascadorul care a jucat rolul polițistului de pe motocicletă. ”Nu am reușit să stau până la generic și acum caut pe Internet să văd finalul filmului. Din păcate găsesc doar filme trase în sală” a fost declarația inocentă a Nataliei.

Inocența are și părțile ei frumoase. Natalia Mateuț nu va sufei niciodată de Alzheimer sau Parkinson deși îi ieste mereu curent la urechi.

Dacă v-a mișcat, mișcați și voi
Un comentariu Adaugă-l pe al tău
  1. Azi am avut o zi buna (Alex a facut primii doi pasi fara a se sprijini de ceva) si ma simt generoasa, toleranta, amabila. Asadar, sunt in stare sa-i iert „naivitatile”grosolane (cate-or mai fi de care nu s-a aflat) daca ar fi frumoasa. Dar nu e deloc, deloc, deloc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.