Aglomerat zilele astea în București. Se simte aer de sărbătoare. De ce-o fi și mai aglomerat decât aglomerația obișnuită? Copiii sunt acasă, unii „bucureșteni” se reîntregesc cu familia din provincie, ăia care rămân doar n-or face cumpărăturile de Miercuri când Paștele e Duminică? Și totuși pe Waze toate drumurile sunt roșii. Ca ouăle. Dacă e în stare cineva să dezlege misterul, îi rămân veșnic.
Dar nu de aglomerație vreau să vorbesc azi, ci de sărbători. Ați observat că în apropierea sărbătorilor nimic nu se mai întâmplă decât după ele? Vorbim după sărbători, ne vedem după sărbători, facem chestia aia după sărbători… E gata. Totul e paralizat. Nimeni nu mai face nimic, doar vin sărbătorile.
Dacă stai să te gândești pragmatic, sărbătorile de Paște sunt o zi de luni. Restul oricum era weekend, adică tot liber. Așa că ne agităm atât pentru o zi liberă, și aia de Luni, când pentru unii oricum nici iarba nu crește. O să fie prima Luni în care n-o să văd tânguitorii pe Facebook, că Luni e nașpa, că până Vineri e mult, că cafea. Deci tot e un câștig. Lunea asta n-o să se plângă nimeni de Luni, ci de cât au mâncat.
Și asta se repetă din an în Paște iar și iar. Distingem astfel 3 etape în care se desfășoară orice sărbătoare cu pretenții:
a) perioada pre-sărbătoare, marcată de aglomerație, febra cumpărăturilor, ne auzim după sărbători, împărăția nimicului
b) sărbătoarea propriu zisă, în care pe vremuri se bea și mânca peste măsură și se trimiteau jde mesaje cu „fie ca”, iar în prezent se bea și mânca peste măsură și se tag-uiesc ouă respectiv brazi pe Facebook
c) perioada post-sărbătoare, marcată de știri despre românii care au umplut camera de gardă. Colebil, Triferment, zeamă de varză.
Înțeleg nevoia balcanică de pauze repetate și de chefuri legendare. Nu cred că se poate plânge nimeni, sunt din ce în ce mai dese. Noi și noi sărbători se legalizează, punți între ele și zile de weekend, ninge o zi și se închid școlile o săptămână. Și asta în condițiile în care hărnicia nu prea s-a născut în România. Alfel mall-urile ar fi goale la prânz și nici campionul intergalactic la Solitaire n-ar lucra în Primăria Videle. Glumesc, lucrează în minister.
Cam atât. Fie ca iepurașul…
Da, imi plac sarbatorile. Si Craciunul si Pastele si Anul Nou, etc. Si sa fie cat mai multe. Asa, sa lenevim, sa ne destindem, sa ne „desstresam” de aglomeratie, de cozi la supermarket, de orice…
La ce bun sa ne pierdem sanatatea pe la servici, pe la ore peste program ca sa-i terminam sefului lucrarea. Sa si-o faca singur ca d-aia e sef ! Sa ne ducem la munte, la mare la deal, la vale, sa vedem, sa auzim, sa stim tot. La ce mi-a folosit mie ca am fost constiincios si mi-am facut sarcinile de servici cu multa grija, la ce mi-a folosit ca am stat la ore suplimentare intr-un birou neincalzit cu paltonul pe mine si nemancat (ca doar un sfert de paine si o conserva nu puteau fi considerate pranz) ?? Rezultatul ? Am iesit la pensie fara niciun cont la nicio banca, cu un apartament si o masina veche, cu o pensie nenorocita deoarece statului i-a fost lene sa ne adune la venit in afara de salariu primele si valoarea orelor suplimentare . Nici vorba de o pensie speciala (deoarece am lucrat la o intreprindere care facea export 75% din productie) asa cum FORD si GENERAL MOTORS dau angajatilor lor de baza care si-au sacrificat sanatatea 40 de ani pentru bunul mers al firmei. Ce sa mai spun de faptul ca daca IMUAB n-ar fi fost cumparata de un arab pe un pret de 2 lei, statul ar fi daramat-o si ar fi dat-o la fier vechi asa cum a procedat cu STRUNGUL Arad. Iar banii luati pe fabrica si pe utilajele miilor de fabrici inchise si distruse dupa ’89 au plecat in conturi personale in Elvetia, Costa Rica, Madagascar si Brazilia, etc. Si atunci imi pun intrebarea : adica de ce sa ne omoram atat cu munca ? Muncim pentru noi sau pentru niste patroni romani sau straini care fac averi si le cara afara ? Comunistii ne-au pacalit ca muncim pentru noi, pentru poporul asta de napastuiti. Macar pe vremea aia vedeam ca se ridica fabrici, blocuri, teatre, scoli, hidrocentrale, termocentrale, etc. Acum ce se ridica ? Vile, mercedesuri, supermarketuri, cladiri de birouri iar de 28 de ani, Romania cu tot ajutorul in fonduri de la UE nu poate sa-si faca o retea de autostrazi ca in lumea civilizata. Cele pe care le-a facut nici nu ies din garantie si se crapa pe zeci de kilometri . A inceput sa-mi fie lehamite de tot si chiar sa-mi fie rusine ca sunt roman. Daca as fi fost mai tanar as fi plecat din tara din anii 90 ca Marius. N-a facut el mare branza acolo unde s-a dus, dar macar are satisfactia ca munceste pe o leafa lunara care incepe cu 6 si e urmata de 3 zerouri iar la 65 de ani nu-si va bate nimeni joc de el asvarlindu-i o pensie de calic.
Asa ca distrati-va cu orice prilej swi nu va omorati cu munca. Viata e scurta si tineretea trece repede ! Sa auzim de bine !