Am vrut să nu mai scriu niciodată. Pentru că nu mai aveam niciun motiv să o fac. Azi scriu. Dar motivul pentru care o fac, mi-aș fi dorit să nu-l am niciodată. Cei care contează știu că de câteva zile am pierdut o parte din mine. Încă nu am apucat să mă dezmeticesc, nu am apucat să înțeleg. Nu caut răspunsuri pentru că mi-e încă teamă să pun întrebări.
Și nu vreau să mă descarc prin scris, deși mărturisesc că pe vremuri era o metodă eficientă de a-mi vărsa amarul. Dar nu azi. Azi am o avalanșă de gânduri și o brumă de cuvinte. Și alea seci. Cuvintele au fost și-mi sunt oglindă. Și cum să nu fie seci dacă eu acum sunt gol pe interior.
Ați simțit vreodată starea de gol? E însoțită de o liniște nefirească în care timpul se dilată iar simțurile nu te mai ascultă. Este liniștea de după furtuna sufletului. V-am spus că mi-e greu să scriu, cuvintele îmi sunt din ce în ce mai mici. Încep să mă strângă. Nici nu știu de ce scriu pentru că Cea care îmi sorbea toate cuvintele nu mai are nevoie acum să mă citească.
Aș putea să vă spun ce a însemnat, de fapt ce înseamnă Ea pentru mine. Cu ce folos? Eu știu și Ea știe și e de ajuns. Am fost împreună de la prima mea suflare până la ultima Ei suflare. Între cele două suflări s-a întâmplat viața mea. Viața mea, așa cum o știam și care nu va mai fi niciodată la fel. Viața mea nu se încheie aici, mai am multe suflări de pus la picioarele lui Alex. Doar că e alt fel de viață pe care trebuie să o îmbrac acum. Și o să mă roadă o vreme până mă obișnuiesc cu ea. Ca orice lucru nou.
Aș putea să vă spun prin ce am trecut. Aș putea să vă povestesc despre jegul devenit normalitate din spitale. Și aici mă refer strict la oameni. Cred că nu există meserii mai nobile, în care sunt puse la dispoziție toate mijloacele pentru a face diferența, pentru a alina suferința, pentru a face lumea cu un zâmbet mai bună. Mă refer la preoți și la cadrele medicale. Ar putea fi cu ușurință sfinți printre oameni. Din păcate, majoritatea aleg cu bună știință să fie jeguri printre cadavre.
Aș putea să vă spun ce ați putea face începând de azi. De acum. O lecție importantă pe care am primit-o este că nimic, dar nimic nu este pentru totdeauna. Știu că știți asta deja, dar chiar o știți? Sau o știți cum știu fumătorii că fumatul nu e sănătos? Știți cât de repede se poate schimba totul? Știți că într-o secundă, tot Universul pe care vi l-ați construit, poate avea soarta unui castel de nisip luat de val? Știți că lucrurile pe care azi le considerați banale, un telefon, un zâmbet, un cozonac de Crăciun, un „ce-ai mâncat azi?”, un „uită-te pe geam că ninge”, mâine pot fi doar o amintire? Nu lăsați lucruri nespuse, obraji nemângâiați, ochi nevăzuți. Pentru că nu știm niciodată când bate valul la poarta castelelor noastre. Și sigur o va face!
Nu vreau să închei până nu vă spun cea mai importantă lecție pe care am primit-o. În fața unui bulgăre de pământ acoperit cu flori mi-a fost dat să înțeleg cât de mari sunt lucrurile mici. Cât de importante sunt lucrurile simple pe care adesea le pierdem printre rânduri și cât de seci și lipsite de sens sunt lucrurile pe care le considerăm importante, după care alergăm neîncetat toată viața și care credem că ne definesc. Nimic mai fals. Einstein definește fericirea prin: „O viaţă simplă şi liniștită aduce mai multă bucurie decât căutarea succesului într-o neliniște constantă”.
De la prima și până la ultima suflare Ea a cunoscut rețeta fericirii. Și-a dorit o viață simplă și liniștită. Și a plecat așa cum a trăit. Decent și elegant. Mi-ai lăsat un bulgăre de flori, parfum în suflet, o cisternă cu amintiri și… pe mine. Cel mai mult mi-aș dori să știu că fericirea Te-a urmat acolo unde ești acum. Iar eu să știi că îmi respect promisiunea. Ai grijă de tine și de noi, Mamă!
Dumnezeu s o odihneasca in liniste si n pace! Condoleante familiei indurerate si multa putere pentru a trece peste marea tristete!
Mulțumim frumos
Dzeu s-o odihneasca! Stiu prea bine ce este in sufletul tau fiindca la 2 zile dupa ce am implinit 17 ani a murit mama mea. Durerea este mare si va fi si mai mare peste 2-3luni, dar viata merge inainte si tu trebuie sa fii tare pt copilul tau si familia ta. Te imbratisez cu drag.
Dumnezeu să aibă grijă de Ea
Dumnezeu să o odihnească!
M-ai impresionat J.
Este foarte adevărat ce ai scris.
Îți doresc să ai puterea să treci cu bine peste această grea încercare.?
Mulțumesc frumos.
Dumnezeu sa o odihneasca in liniste si-n pace! Stii ce este cel mai dureros pentru mine? Faptul ca nu mai este nimeni care sa ma intrebe pe un ton voios si linistitor: ce mai faci, mama? Din aceasta primavara si eu am ramas doar cu amintirile…Multa putere pentru copil si familie!
Îmi pare rău să aud asta. Singura „consolare” poate fi doar că și noi vom rămâne doar amintiri pentru copiii noștri, așa că hai să facem tot ce putem ca să fie le fel de frumoase ca cele lăsate în urmă de părinții noștri
„Ati simtit vreodata starea de gol ?”
Da, in ziua de 8 aprilie 1996 si in foarte multe zile si luni dupa aceea. In acea zi murise MAMA mea. Asa ca te inteleg pe deplin. Pe Silvia am cunoscut-o cand avea 15 ani. Ligia si cu mine am fost de fata cand in vara lui 1963 Silvia a cunoscut marea, cand s-a casatorit cu Marian ( noi am adus buchetul de mireasa de la Bucuresti), cand te-ai nascut tu, cand s-au intors in Bucuresti, cand a fost botezat Alex.IN tot acest timp vietile noastre s-au impletit astfel incat la fel ca si tine la aflarea teribilei vesti am simtit ca ceva s-a rupt din noi si ca viata nu va mai fi la fel ca inainte. Nu esti singurul care a iubit-o pe draga noastra Silvia. Poate ca tu, ca fiu ai iubit-o neconditionat dar noi am iubit-o sincer. Ai simtit bine ca a ales calea fericirii printr-o viata simpla si linistita. A te bucura si a pretui lucrurile simple este o mare calitate ce denota firi echilibrate pe care te poti bizui oricand. Deci vreau sa stii ca nu esti singur si ca noi sunt inca multe sute de mii de oameni care au ales sa nu se ticaloseasca din pricina unor arginti. Asa ca, sa incercam sa ne traim viata, atat cat ne este harazita de PUTEREA CEREASCA, in simplitate si in liniste pentru ca numai in acest fel vom putea trai fericiti. Stiu ca esti tare si ca vei avea o grija deosebita de Alex, nepotul la care tinea asa de mult Mimo incat daca o sunai la telefon singurul subiect de discutie era Alex si ce facea el. L-a iubit tare mult si sunt sigur ca i-ai promis ca vei avea grija de el mai ceva decat de ochii tai din cap. Dumnezeu sa o odihneasca !
Este cel mai frumos gând pe care l-am primit de la tine și de la voi. Alex a fost și va rămâne singura mea prioritate până când și din mine vor rămâne doar amintirile