Cine zice că 13 nu e fatidic se înșală. Ultimul articol, care era cât p-aci să devină și cel din urmă, a fost scris într-un fatidic Aprilie 13. De atunci s-a așternut praful pe blog. Dar na, m-am abținut cât am putut. Și dac-ați ști cât m-au mâncat degetele… Dar lehamitea m-a ținut tare.
De fapt de aici a pornit și sfârșitul. Mă rog, aproape sfârșitul. De lehamite, de-aia n-am mai scris. Să vă explic.
A ajuns să fie o modă să-ți dai cu părerea, să critici, să te ascunzi în spatele unui ecran și să arunci cu vorbele. Prea mulți habarniști și p-afăriști. Și cei care scriu, și cei care citesc. E inflație de bloggeri, adică de tipi sau tipe asemenea mie, care scriu despre ce le trece prin mintea mai mult sau mai puțin netedă. A fost momentul când am început să-i pun blogului niște întrebări existențiale. Ce rost are? Pentru ce scriu? Pentru cine scriu? De ce scriu?
Sincer, nici acum nu mi-am răspuns la întrebările astea, dar mi-a lipsit sentimentul de utilitate iluzorie pe care îl aveam după ce scriam un articol.
„Și dacă pentru cineva chiar contează ce scriu? Dacă cineva zâmbește? Dacă schimb ceva? Dacă fac să se miște ceva?”
Nu am pretenția să nasc cine știe ce revelații sau să mă joc cu destine. Viața m-a învățat să am foarte puține pretenții spre deloc. Dar dacă cel care citește ridică măcar o sprânceană (sau pe amândouă că mie nu mi-a ieșit niciodată trucul cu una singură) însemnă că am făcut ceva. Am ridicat o sprânceană, care altfel ar fi stat căzută. Are și scrisul magia lui.
Așa că am reînceput să scriu. Timid, că parcă nu mă mai ascultă cuvintele. Fără pretenții, nu că aș fi avut vreodată. Dar cu dorința de a răzbate prin hățișul habarnismului curent. Cum o să pot face asta? Simplu. Măcar teoretic. Nu o să îmi mai dau cu părerea, pentru că părerea mea nu contează decât pentru mine și temporar pentru fii-miu. În rest, pentru voi n-ar trebui să conteze nici părerea mea nici a altora. Însăși etimologia cuvântului „părere” este rudă de sânge cu verbul „a părea” care se definește conform DEX prin „a crea iluzia”. Așa că îmi puteți spune cum vreți, doar Băiatu’ Morganu nu.
O să scriu strict despre chestii pentru care-mi bag părerea-n foc, lăsând iluziile în grija altora. Bine, acum să nu credeți că o să fiu prea concret, că și prea multă realitate strică. Dar nici chestiuni arzătoare la ordinea zilei n-am să dezbat. Și pe astea le las tot în seama celor pe care îi arde.
Gata! Am terminat ce am avut de zis pe seara asta. Salvez și pun link-ul pe Facebook între sute de păreri și pisici. Ia să vedem, vede cineva că am reînceput să scriu? De fapt, și-a dat seama cineva că n-am mai scris?
I’M BURCESCU 😀