Povestitor de mâna a doua

E fix 2 noaptea, dar pentru că fii-miu tocmai a căzut (din nou) din pat, bușitura alungându-mi somnul care nu se va întoarce prea curând, am prins momentul propice pentru a-mi face o retrospectivă a zilei. Și pentru că memoria mea are picioare scurte, n-a putut fugi prea departe în timp, oprindu-se la ieșeala de miercuri seara cu băieții, o inițiativă recurentă, care se petrece teoretic în fiecare miercuri și practic în miercurile în care ne aducem aminte. Nici memoria băieților n-are picioare mai lungi.

În seara asta, pe lângă subiecte fierbinți care se discută în astfel de adunări, încălzirea globală, suprapopularea planetei, exodul pinguinilor din Africa, un membru fondator al grupului ne-a supus atenției pățania prin care a trecut cu fix una, două sau trei săptămâni înainte.

Întrucât el m-a acuzat că sunt puturos și n-am mai scris de mult, iar noi l-am acuzat că n-are talent de povestitor, am să vă povestesc eu ce ne-a povestit el, ca să împac și capra și varza și poate așa îmi vine somnul. Povestirea povestirii este o îndeletnicire timpurie a mea, încă de pe băncile școlii povesteam filmele pe care nu le vedeam, dar mi le povestea Mihnea după ce le vedea el la video. Diferența dintre un film văzut și unul povestit era pentru mine atunci cam aceeași dintre un film și o carte acum. Pentru că atunci nu citeam nici d-al dracu.

Revenind, povestirea prietenului meu, căruia pentru protejarea identității să-i dăm un nume la întâmplare, Luca, este plasată seara, pe linia lui 41. Pentru provinciali și viitorii „bucureșteni”, tramvaiul 41 are o istorie controversată. După inaugurarea lui de către dușmanul cârciumilor de la Favorit (primar al capitalei la vremea aia), subsemnatul punea mental bazele a ceea ce doar în memoria lui a rămas drept „Liga anti 41”. Ca cetățean al sectorului 6, m-am simțit și mă simt în continuare lezat de discriminarea la care suntem supuși vis-a-vis de fițoșii din sectorul 1, care n-au garduri de sărit pe linia autointitulatului metrou ușor. La nume au renunțat, la garduri nu. Huo!

Linia lui 41 trece printr-o lume pestriță, dacă și-ar fi continuat traseul până în Ferentari, probabil că ar fi făcut o punte între minorități. Așa trece doar prin Ghencea și Giulești și iese la lumină pe la Cașin. Spun asta pentru a puncta publicul țintă care își face veacul pe linia lui 41, lucru care sporește dramatismul povestirii.

Care începe așa, și citez din memorie, „Am plecat de acasă (n.r. Ghencea) în pantaloni scurți și am mers pe jos până la prima de unde am luat tramvaiul„. Am înțeles că treaba se întâmpla seara, n-am înțeles ce căuta să plece seara de acasă cu tramvaiul, nici de ce a mers pe jos o stație.

Deduc din consemnările ulterioare că în tramvai s-au urcat reprezentanți ai populației pestrițe, prezentată în expozițiunea lucrării de față, oameni de o probitate morală îndoielnică. Apoi, ne este zugrăvită imaginea salvatorului, care inițial era doar un tip dubios care îi obstrucționa câmpul vizual, individul poziționându-se după urcarea în tramvai, fix în fața lui Luca.

De aici scenele se mișcă cu repeziciune, Luca buimac se trezește în ultimul moment că trebuie să coboare, poziția ridicată a portofelul din buzunar este o invitație la cădere, vine stația, se repede la ușa și de aici dezastrul cu final așteptat. Portofelul se prăbușește incontrolabil fără știrea proprietarului, pe podeaua greu încercată a tramvaiului patruzecișiunu.

Au urmat clipe de coșmar, conștientizarea pierderii, reconstituirea faptei, autoînvinovățirea, autoflagelarea și în final resemnarea. Totuși, o rază de speranță îi licări din străfundul ființei. Dacă forțele Universului îi vor fi surâde măcar o dată în viață și, dintre toți dubioșii din tramvai, ce-ar fi dacă dubiosul obstrucționist ar fi cel care a recuperat portofelul pierdut. Este momentul ridicării dubiosului în grad de salvator adjunct.

Fără să ne mai țină în suspans, pentru că nici nu era prea greu de descifrat, aflăm că da, Universul și-a făcut datoria și a pus portofelul în mâinile salvatorului adjunct care a mai crescut un grad, ajungând în câteva ore de la dubios la salvator principal.

Returnarea a decurs fără incidente, salvatorul principal adulmecând urma posesorului după cardurile de bibliotecă.

Finalul îi surprinde pe cei doi protagoniști fericiți, unul bucuros că câteodată binilii învinge, celălalt bucuros că a luat o opțiune serioasă pentru accederea în Rai, dar și că a putut arde niște etape în timp record, ajungând la finalul povestirii salvator colonel.

Și-am încălecat p-o șa și v-am povestit povestea lui așa! Better?