Chestia cu autobuzul

Aseară am revenit dintr-o scurtă incursiune la vecinii și prietenii noștri cu ceafa lată. Am fost și anul trecut la ei și am povestit aici. Sunt încă impresionat de cum își pot vinde mai bine ca noi, un lucru mai prost. Țara lor.

Azi nu vă mai împărtășesc impresii, nu mai fac comparații ci vă povestesc un episod hilar din scurta noastră vacanță.

La ce suferă bulgarii? La semne. Nu știu să arate drumuri, locuri, chestii. Sunt praf la capitolul semnalistică, dacă n-ai gps ești pierdut. Am fost în Albena care e din giratoriu în stânga, unde găsești și singurul indicator. În Albena, gps-ul ne-a dus în fața unei bariere, evident închisă și nepăzită. Am făcut turul stațiunii și tot acolo am ajuns. Și noi, și toți cei care ajung acolo pentru prima oară. Stăm și ne uităm ca vițeii la bariera nouă.

Depășim episodul. Hotelul este la 900m de plajă și, dacă vrei, există un autobuz care te duce acolo dar, având jdă piscine și „apaparc” în complex, mersul la plajă e opțional. Fiind totuși la mare, măcar o dată trebuie s-o bifezi.

Din rațiuni de lene și copii, am ales să bifăm în penultima seară. La prânz, Raluca s-a informat de la o altă familie de viței blocați în prima zi la barieră, cum stau lucrurile cu mersul la plajă cu autobuzul. Astfel, „ele circulă din jumătate în jumătate de oră, sunt moca, și au trei stații. Una la noi unde nu se urcă nici dracu, una la alt hotel unde se urcă puzderie și ultima la plaja hotelului cu șezlonguri și bar moca. Drumul cu autobuzul e lung și plicticos pentru copii, prin pădure, dar există o scurtătură de mers pe jos, după masaj și înghețată”.

Cu bagajul de cunoștințe și prosoape făcut programăm plaja pentru ora 17. Punem ceasul să sune la 5 fără un sfert să nu ratăm autobuzul. La fără 5 suntem în autobuz. Doar noi, adică o familie și jumătate. La fără 2 minute vine șoferul. Un moș la una din ultimele lui curse. Sper doar să nu fim noi ultima. Fața Ralucăi s-a alungit considerabil, toleranța ei la aventură, mai ales când e cu copilul, este minimă. Dacă noi nu eram cu gura până la urechi probabil ar fi coborât.

Pleacă tataie. Până aici totul decurge conform planului. E 5 fix și suntem doar noi și muribundul. Zâmbetul Ralucăi revine. „Vedeți, este exact așa cum v-am spus, ce v-ați face fără mine?”. Trecem prin pădurea de cristal unde apar și primele semne de îndoială. Când să apuci să te plictisești, am făcut doar 30 de secunde? Ajungem la plajă și, odată cu ea, marea îndoială. Autobuzul oprește în stație unde se urcă într-adevăr foarte multă lume. Dar de ce s-ar urca lumea de la plajă ca să ajungă la plajă? De ce e autobuzul moca doar pentru hotelul nostru și un alt hotel iluzoriu de pe plajă? Totuși suntem înbărbătați „Vedeți, exact cum v-am spus. Lume multă la a doua”.

Pleacăm din nou și în scurt timp, peisajul devine ciudat de familiar. Aceeași intersecție, același deal, aceleași locuri în care ne-am învârtit la început din cauza barierei. Zâmbetul Ralucăi persistă. Al nostru piere. Ne-am întors la hotel. Stația a doua era chiar la plajă. De aia s-a urcat atâta lume, se întorceau la hotel. Fața Ralucăi s-a lungit din nou. Bătrânelul ne-a tras-o. Am râs de el la început. A râs de noi la urmă.

Coborâm resemnați și o luăm pe jos spre plajă. Bine că am pus ceasul să sune. Am fi ratat frumusețe de aventură.