Noi oamenii chiar nu avem capacitatea de a anticipa? Sau lucrurile se mișcă doar la presiunea opiniei publice? Ce-i cu isteria asta bruscă despre câinii vagabonzi (și Roșia Montana)? Sunt pe stăzi de jdă ani și peste noapte au devenit problemă națională. Brusc vâlvă, petiții, implicare, referendum. Da, s-a întâmplat un lucru tragic. A murit un copil și ca părinte înțeleg prin ce trec cei implicați în incidente similare. Dar câinii ăștia nu s-au născut ieri sau n-au devenit de ieri dintr-o dată agresivi. Situația e deja cronică, delicată, amânată.
Revin cu întrebarea. De ce trebuie să se întâmple ceva tragic pentru a se schimba ceva? Nu era evident că animalele sunt imprevizibile și pot fi periculoase dacă coabitează nesupravegheat cu rasa umană? Am mai scris acum doi ani despre problema câinilor aici. Între timp nu s-a schimbat nimic în afară de câteva victime (din păcate probabil multe), de înverșunarea urâtorilor, de inerția iubitorilor și de impotența profitabilă a autorităților.
Nu vreau să intru în polemici. Câinii nu au ce câuta nesupravegheați pe stradă dar nici în gropi comune. Spun doar atât. Pe afară poliția îi amendează și pe cei cruzi cu animalele dar și pe cei care le lasă de izbeliște. Punct.
Pe mine mă irită altceva. Faptul că noi nu luăm măsuri (chiar și la nivel declarativ) decât după ce se întâmplă ceva tragic. Noi oamenii, nu neapărat noi românii, dar în special noi. Doar DUPĂ ce cade un avion și mor zeci de oameni se modifică nu știu ce sisteme, proceduri, instrumente și altele. Până în momentul prăbușirii era foarte sigur. După s-a dovedit a fi fatal.
În industria farmaceutică e la ordinea zilei să se interzică un medicament doar după ce a făcut victime. Înainte se administrau pe scară largă și brusc devin priculoase. A trebuit să moară un copil într-un parc de distracții ca să vadă autoritățile cât de periculoase sunt utilajele care ar fi trebuit să-i facă fericiți. Trebuie să moară pe șantier ca să se verifice condițiile de muncă. Și câte și mai câte. Poate că nici măcar nu le-am punctat pe cele mai potrivite.
Am o curiozitate morbidă. Care va fi următoarea tragedie care va pune pe jar autoritățile și opinia publică? Sper să fiu un simplu spectator sau nici măcar atât.
N-o mail lungesc. Vă las în continuare cu adânc mediatizații câini roșii montani.
Concluzie: Se pare că principala virtute a omului e inerția. Paradoxal doar moartea ne mișcă.
„A murit un copil și ca părinte înțeleg prin ce trec cei implicați în incidente similare.”
Lul, ma dezamagesti… imi esti prieten bun si trebuie sa-ti spun asta. Probabil ca si eu am sa te dezamagesc daca iti voi spune ca pentru copilasul meu, fara pacate, ii iau unul cate unul pana ii extermin pe toti, in cele mai mari chinuri, ca specie, daca tot ai adus vorba de specii. Apoi trec la urmatoarea specie si tot asa pana la ultima, apoi trec la oameni. Ordinea speciilor nu conteaza.
Sa ma ierte bunul Dumnezeu, daca o mai putea.
Pentru Ionut, accept un termen de 7 zile de adoptie.
Scuze, am gresit la nume. Am pus lul in loc de luc.
Nu e nevoie sa-mi publici mesajul, doar simteam ca trebuie sa-ti spun asta.
E un alt mod de a spune „iubirea si siguranta copilului meu sunt mai presus de orice” asa cum comenta Raluca (ea e Bubante, nu?) in postarea de acum 2 ani.
Stiu ca simti la fel, nu e nevoie sa imi confirmi asta, doar ca mesajul tau actual nu imi arata ca iti poti imagina cu adevarat cum ar fi fost daca in locul lui Ionut ar fi fost Alex. Imi pare rau ca te fortez sa te gandesti la un asemenea scenariu.