Statul palmă barbă cot

Iar a trecut ceva vreme de la ultimul post. Am fost iar p-afară, iar m-am întristat, de ce ei pot și noi nu, de ce la ei merge, de ce la ei funcționează, de ce la ei tot, de ce la noi mai nimic. Trăiesc în paradigma asta de ceva vreme și caut să intru în alta mai puțin frustrantă.

Și tot căutând eu scuze pentru impotența noastră ca popor, mă luminează involuntar un bătrânel în față la Lidl. Să vă povestesc.

Tabloul este următorul. La Lidl ca la orice super/hiper/megamarket există parcarea de coșuri. Infigi taxa antiputuros de 50 de bani și-ți descleștezi atelajul. După, ori ești nesimțit/mână largă și-l lași lângă mașină, fie ești civilizat/chitros și-l aduci înapoi. Se știe da? E deja folclor.

Episodul de care vă spuneam se petrece la plecare, atunci înfigi coșul în fundul altuia (altui coș evident). Moșulică de care vă ziceam vrea să-și recupereze și el investiția și împinge coșul spre cel mai apropiat fund (de coș). Dar ce să vezi, „un nesimțit” a lăsat coșul la 2 metri de celelalte chiar pe trasa ideală a moșului care bombăne și dă din cap nemulțumit „uite domne ce nesimțiți, n-au putut să-l pună la loc”. Înfige coșul lui în fundul „nesimțitului”, își recuperează fisa și bombăne în continuare.

Ce fac eu? Ce orice om normal ar fi făcut în locul meu. Înfig coșul meu în cele 2 coșuri și le împing pe toate la loc. Nu bombăn, nu dau din cap, nu mă plâng, nu caut vinovați, nu arunc pisica în gradina alutia, nu critic fără să ofer soluții, nu mă lamentez. Împing coșul. Acționez. Cât mi-a luat? O secundă, poate două să „îndrept” ceva. Să fac ceva, nu doar să stau să mă plâng și să aștept ca altcineva să facă treaba în locul meu.

Oare nu asta e problema noastră? Aruncăm chiștoacele pe geam la stop, aruncăm ambalajul de la junk-food pe jos dar ne plângem că avem un oraș murdar. Sau poate că nu aruncăm, dar nici nu ne aplecăm să ducem la gunoi o hârtie, un pet sau orice alt obiect ne alterează feng-shui-ul vizual. Preferăm să stăm, să dăm din cap dar să așteptăm ca „alții” să acționeze. Adp-ul, Primăria, Guvernul, Băsescu…

Ok, ar fi deplasat din partea mea să susțin formarea de batalioane de haiduci care să-și poarte singuri de grijă și să-și facă singuri dreptate. Nu trebuie să devii gunoier, că tot vorbeam de mizeria orașului. Dar dacă fiecare din noi ar arunca la coș mizeria care-l deranjează fie că e a lui sau nu, n-ar fi un pic mai bine? Un pic mai curat? N-ai fi și tu puțin mai curat, că n-ai stat cu mâinile în sân?

Peste tot văd și aud oameni lamentându-se. Aia nu merge, aia nu-i bine, aia nu se poate. Mă, chiar toți trăim în litera Mioriței? Toți suntem „ăl moldovan” și ne așteptăm impasibili destinul implacabil? În loc să punem mâna pe par, ne punem la cap fluieraș de soc? Asta în cel mai bun caz, în care punem ceva. Altfel, specialitatea casei, mergem în Poiana lui Iocan și ne plângem că ne pică în cap drobul de sare. Ptiu!

Mă duc să mă culc. Vă pupapa!