Un post despre post

Postul Paștelui împarte oamenii în două. Cei care îl țin și cei care nu îl țin. Respect în egală măsură ambele tabere. Există însă niște subcategorii cu care nu prea sunt de acord, ba din contră. Este vorba de habotnicii fățarnici și de atotștiutorii superiori. Cine sunt unii și cine sunt ceilalți?

Habotnicii fățarnici sunt cei care țin postul perfect. Numai ei știu să îl țină cum trebuie, ceilalți muritori fiind niște bieți diletanți. Evident că toată familia, toți vecinii, toți colegii, toți chelnerii și daca s-ar putea și Băsescu să știe că ei țin post parcă tot n-ar fi de ajuns. Fac o mică paranteză. Nu știu câți dintre habotnicii fățarnici bagă noaptea câte o shaorma. Până la urmă trebuie să facem ce zice popa, nu ce face popa.

Atotștiutorii superiori sunt cei care nu țin post, știu totul despre post și îi privesc de sus pe cei care îl țin. Din gura acestei categorii se aud aberații ca: ”…păi dacă poftești, e mai mare păcatul așa că mai bine mănâncă” sau ”a, păi dacă mănânci cu aceeași lingură/din aceeași farfurie/din același frigider/din același oraș… din care a mâncat unul de dulce, degeaba-l mai ții”.  De menționat că aceste aberații fac parte și din repertoriul habotnicilor fățarnici. Nu dau mai multe exemple de aberații, pentru că e un subiect sensibil și nu vreau să se regăsească niciun apropiat într-una din aceste categorii. Dacă contează pentru el.

O să dezbat scurt aberația cu păcatul mai mare din poftit decât din mâncat. Cele 7 păcate sunt: mândria, avariția, desfrânarea, invidia, îmbuibarea, mânia și lenea. Care din cele 7 păcate le încalci atunci când te abții de la ceva și câte încalci atunci când îmbuibându-te îl dojenești cu mândrie sau poate chiar cu mânie și poate din invidie pe cel care ține post. Și care din păcate e mai mare? Există unele la care se ia cu suspendare și la altele direct cu executare?

Nu vreau să ating subiectul religie, deși e o componentă de bază în post, pentru că nu consider că în ziua de azi clerul are o cale demnă de urmat. Sunt prea mulți preoți hoți, avari, homosexuali, jmecheri pentru ca vocea bisericii să fie respectată. Iarăși e un subiect delicat de care nu vreau să mă ating acum.

Vreau doar să prezint opinia mea referitoare la post, care este undeva între pioșenia postului religios și pragmatismul detoxifierii de primăvară a organismului. Pentru mine postul reprezintă o privațiune deliberată. Te abții de la unele lucruri, ca pe de o parte să realizezi că nu ești dependent de ele și pe de altă parte să fii recunoscător pentru ce ai.

Era bancul cu Ițic care merge la rabi să-l întrebe ce să facă pentru că are o casă prea mică pentru familia lui și nu se simte deloc bine în ea. Și vine în fiecare zi la rabi, și rabi îi spune să mai bage câte o lighioană din curte în casă: capra, vaca, porc… și în fiecare zi e mai înghesuit și mai rău la Ițic în casă. Până când în ultima zi, îi spune să scoată toate lighioanele la locul lor afară și să-i spună cum se simte, dacă se mai simte înghesuit. Evident, Ițic deși e în aceeași stare dinainte de a merge la rabi, se simte excelent fără lighioane în casă. Morala? Nu e banc, e pildă. Și e foarte adevărată. Nu poți să apreciezi lumina până nu vezi întunericul, nu poți să apreciezi căldura până nu simți frigul, nu poți să apreciezi adevărul până nu ai de furcă cu minciuna.

Pilda asta proiectată în viața noastră de zi cu zi ar trebui să ne pună puțin pe gânduri. Dar, din păcate, imaginația care nu este dublată de experiență este parf în vânt. Nu poți să-ți imaginezi întunericul, frigul, minciuna. Trebuie să le simți pe propria piele ca să poți aprecia lumina, căldura și adevărul. Dar nu trebuie să experimentezi o noapte polară ca să înțelegi întunericul. Cum nu trebuie să stai îngropat în zăpadă ca să înțelegi frigul. Nu trebuie să îți spargi capul când dai cu capul de pragul de sus. Un cucui e suficient.

Despre asta este postul. Prin post înveți să dai măsura adevăratei valori a lucrurilor care crezi că vin de la sine. Câți dintre voi apreciază că pot face pipi dimineață? În timpul unui blocaj renal e singurul lucru pe care vi-l puteți dori. Câți dintre voi apreciază că merg, se mișcă, vorbesc? Pentru cei paralizați este singurul scop în viață.

Pentru asta spun că postul este, cel puțin pentru mine, o privațiune deliberată. Nu pot să-mi rup deliberat un picior ca să apreciez mersul, nu pot să mă mut în Somalia pentru a aprecia viața din România, nu vreau să mă îmbolnăvesc ca să apreciez sănătatea, nu vreau să ajung la închisoare ca să apreciez libertatea. Dar pot să mă abțin de la o parte din rutina zilnică pentru a-i da respectul cuvenit. Postul este ocazia perfectă pentru a face asta în cadru organizat.

E deja Sâmbătă, ultima zi din Postul Paștelui. Mâine o să savurez ouă, brânză cu roșii și cozonac. Dacă le-aș fi mâncat în fiecare zi probabil că mâine fugeam de ele.

(Un) Paște Fericit!