Cum se face că mereu simțim mai degrabă lipsa și mai puțin prezența. Suntem idiferenți cu viața dar ne mișcă dispariția ei. De ce ne amintim că cineva există abia după ce nu mai există? Cam asta este starea mea de spirit acum, după ce dimineață era să calc peste ultimul semn lăsat de Mălina Olinescu șiroind pe caldarâm.
Ce s-ar fi întâmplat dacă Mălina nu ar fi luat decizia radicală de a încheia brusc socotelile cu viața? Poate că ar fi îmbătrânit și s-ar fi stins discret. N-ar fi fost un headline agitat de știri, ar fi fost, poate, un articolaș de rămas bun. Nu îi contest dar nici nu-i aprob decizia, așa cum nimeni nu ar trebui să o facă. Nimeni nu are cum să cunoască disperarea și limitele psihicului ei, iar toate ipotezele celor care se grăbesc să o acuze sau să o compătimească nu sunt altceva decât maculatură jurnalistică.
Dar totuși, de ce trebuie să moară un artist ca să ne aducem aminte de el? Câtă lume a cumpărat un album de-al Laurei Stoica înainte de accident? Câte vizualizări avea Mădălina Manole pe Youtube înainte de o altă decizie radicală? Câți fani de-ai lui Michael Jackson și-au scos pălăria cu șuviță de la naftalină după plecarea lui?
Pentru a deveni simbol și a rezista peste generații trebuie să te retragi în culmea gloriei. Cel puțin așa funcționează societatea actuală. Să luăm un exemplu. James Dean și Marilyn Monroe pe o parte, Brigitte Bardot și Liz Taylor pe altă parte. S-au născut și au strălucit cam în aceeași epocă. Brigitte și Liz n-au știut să moară la timp pentru a deveni simboluri ale unei generații.
Dar noi ceilalți care vedem rar sau deloc lumina rampei, ar fi mai bine să nu foțăm prea mult nota? Să cerem ”schimbarea de pe teren” când ne simțim declinul? Cu siguranță NU! Ar fi doar o victorie a orgoliului rănit. Probabil că toți adulții tânjesc după forma fizică pe care o aveau la 20 de ani dar asta nu ar trebui să însemne mai mult decât o provocare a prezentului. Nimeni nu ar trebui să se simtă sufocat de aparențe.
În sprijunul afirmației mele am să reconstruiesc o frază celebră a unui alt retras devreme. Nu te întreba ce crede lumea despre tine. Întreabă-te ce crezi tu despre lume. Așa o să răzbești prin uitare, fire albe și regrete.
suntem saraci si marginalizati , am ales ce am putut face (pt ca orice viziune a noastra se opreste la bani). am fost arestati si amendati cu cate 1000 de lei sa ne invatam minte , sa nu cumva sa obtinem ce este al tuturor libertatea de ati creea optiunile .
Tulburator , trist , adevarat …