Facebook e deasupra tuturor. A călcat totul în picioare. Este până și deasupra colosului și imbatabilului Google. Sunt convins că și cei mai înverșunați activiști antifacebookcizare sunt convinși că Facebook este un fenomen în desfășurare. Nu emit acum judecăți de valoare și nu spun că asta e o binecuvântare sau un pericol social.
Spun ca Facebook a împărțit lumea în două. Cei care au și cei care n-au. Se zice că cei care n-au, nu există. Nu sunt de acord. Cei care n-au se împart în mai multe categorii. În primul rând sunt cei care n-au pentru că nu-i interesează, pentru că Facebook e prea mult pentru ei sau pentru că sunt ei prea mult pentru Facebook. Respect și înțeleg această categorie pe care o voi numi categoria Zen.
Există apoi categoria celor care n-au și spun că nu vor avea niciodată nici ei nici copii lor, pentru că Facebook e o chestie diabolică, dăunătoare și periculoasă care le fură sufletul, timpul și personalitatea. Asta e categoria Gigi Becali. Să fim serioși, Facebook e atât de periculos pe cât îl faci tu să fie. E cam ca în cazul etnobotanicelor. Ele, prin natura lor (pentru că nu mă refer la porcăriile procesate în laborator) cresc liniștite pe câmp și nu fac rău nimănui. Însă, consumate de cine nu trebuie, în cantități greșite și în combinații nefericite îl pun pe consumator în pericol. Planta nu are nicio vină. La fel și Facebook-ul. Dacă vrei să-l accesezi o dată pe lună nu te trage de urechi că n-o faci mai des. E alegerea ta cât, ce, cu cine și de câte ori o faci pe Facebook.
Din aceeași categorie fără, fac parte și ”nonconformiști” care cred că e ”cool” să fii împotriva valului. Membrii acestei categorii, pe care o voi numi categoria Ciprian Marica, au impresia că sunt superiori celor care au. Facebook-ul e un spațiu prea strâmt pentru personalitatea lor complexă, misterioasă și sofisticată.
Există apoi categoria Mihai Pacepa, a celor care n-au, pentru că Facebook le fură identitatea. Aceștia sunt maniacii intimității. Cred că este o conspirație mondială în spatele Facebook-ului, menită să strângă cât mai multe informații despre persoana lor. Este tipul de persoană care nu își divulgă data nașterii decât în fața autorităților, și doar atunci când e încolțit.
Probabil există și o categorie a neîmpliniților pe care aș numi-o categoria Britney Spears. Nimeni nu vrea să arate ce chiuaua a ajuns din falnicul câine lup care a fost. Păi cum să vadă colegii de liceu poze cu mine care sunt gras și urât, să știe că de la Președinție acum lucrez în piață la Gorjului și că din Mercedes am aterizat în 336.
Probabil mai sunt categorii dar trece timpul și nu am ajuns la cei care au și care se împart și ei pe mai multe căprării. În primul rând există așa numita categorie Burcescu ai cărei fericiți membri, intră pe Facebook atunci când au ceva de comunicat, de văzut sau de citit. Cei din această comunitate nu fac abuz de Facebook, folosindu-l ca pe o unealtă de informare, divertisment și promovare. Sunt cât de cât de acord cu această categorie.
Există apoi categoria talibanilor care stau toată ziua pe Facebook. Ei sunt un grup radical cu o viață socială relativ restrânsă și care și-au găsit în Facebook cel mai bun preten. Au câteva conturi pentru că au nevoie de vecini pe Farmville, se joacă cu animale, pești, restaurante și alte sute de metode alternative de mazilire a timpului. Pe lângă asta, pun o gramadă de linkuri cu nimicuri, filmulețe și muzicuțe. Practic Facebook e o viață în viață pentru ei.
N-aș vrea să mai sparg categoria talibanilor. Or fi de sud, de vest, de miazăzi, de munte, se șes… Îi las în bulk. Totuși, înainte să închei aș vrea să le dau un sfat. De fapt mai multe.
- Unu. Nu mai dați Like la ce postați tot voi. Asta vă aduce foarte aproape de atitudinea cucului care își strigă singur numele.
- Doi. Nu mai puneți linkuri către lucruri arhicunoscute. Ideea de a posta un link către o melodie e admirabilă în măsura în care ștergem praful de pe o melodie sau aducem în atenție ceva inedit. Să puneți aceleași melodii care se aud toată vara la radio, tv, cluburi și alte difuzoare, este o măsură contraproductivă, plicticoasă și suspectă de spam.
- Trei. Dacă cineva ignoră sistematic invitațiile voastre la joacă, înseamnă că persoana respectivă este chiar neinteresată de angajarea într-un activitate cronofagă. Ce vă face să credeți că dacă a refuzat șapte invitații o să aveți succes cu a opta? Probabil că pe lângă Like și Share, Facebook ar trebui să implementeze un buton de ”Thanks, but NO thanks”. (cam lung dar ”Beat it” ar suna prea categoric).
Foarte bine scris .
Mai e o categorie sa stii 🙂
Cei care au avut si apoi l-au dezactivat/sters. Motivele sunt neimportante mai ales pentru ca sunt foarte diferite intre ele, dar aud de tot mai multi oameni din astia , printre care si eu 🙂
Tammyjoanna
Am omis intentionat categoria stersatorilor exact din cauza multiplelor cauze de abandon.
As putea sa scriu un post numai despre ele: mi-a invadat intimitatea, mi-a furat timpul, m-a prins mama ca vorbesc cu un pedofil simpatic, m-a prins iubita ca i-am dat like unei tinere focoase…
Motivul pentru care tot auzi de oameni ca tine este pentru ca tu auzi ceea ce esti pregatit(a) sa auzi, daca ti-ai dori brusc o masina mov ai sa fi surprinsa cate masini mov o sa vezi.
In cazul tau, ce motiv neimportant te-a facut sa renunti?
Informatia care ajunge la mine despre fb este variata, Am ales sa ii mentionez si pe oamenii astia doar ca sa conturez mai bine ideea ca este si asta o minoritate demna de bagat in categorii.
Motivul meu e ala cu timpul. Petreceam prea mult timp analizand si contempland existenta altora, incat a ajuns ca asta sa imi inlocuiasca interactiunea mea cu realitatea. Un eveniment mai neplacut insa m-a convins sa mi-l dezactivez din seria „iiubitul a facut si a dres” 🙂 Atunci mi-am dat seama ca era prea mult. I;ve been facebook sober for over 8 months by now 🙂
TJ
Keep up the sober days, TJ!
Ai depasit faza sevrajului?
Prima luna a fost oribila….nu nu…ca sa intelegi. Prima zi..prima ora…a fost groaznic! ma intorceam pe toate partile. Atunci mi-am dat seama ca eu altceva chiar nu mai faceam. Panica maxima. Depresie. Ingrijorare. Confuzie. Fericire. Usurare. Panica iar. Am reinceput sa ma vad live cu lumea. Eram ca un puscarias iesit dupa mult timp din carcera. Se schimbase moda intre timp 🙂 A fost o surpiza placuta sa revad prieteni si sa cunosc oameni noi, inainte sa le citesc toata viata in info. Sa aflu ce le place si cine sunt chiar din gura lor. Ulterior m-am lovit de o problema maxima. Nu mai aveam cu cine sa ies. Toti preferau ecranul luminos in defavoarea unei ture cu taxiul pana in centru. Am realizat ca am ramas cu un cerc mic de apropiati offline, de unde ma credeam cu o tona de prieteni cat si pentru nepoti. Am inceput sa ii intreb pe altii cum fac sa cunoasca oameni noi. Raspuns inevitabil: facebook 🙂 a naibii ironie. Talentul de a aduce online in offline este insa ceva ce nu am folosit in perioada mea de glorie pe fb. Si iata-ma acum, putin stupefiata in fata acestei noi situatii: cum pot cunoaste oameni noi? Teoretic prin unii vechi. Dar ce te faci daca ei nu sunt dispusi sa iti serveasca in acest scop si prefera bezna camerei si luminozitatea ecranului?!?
Aha, deci ai sedus facebook-ul, te-ai folosit de el si apoi l-ai abandonat 🙂
Problema celor din spatele ecranului luminos e mai cronica decat pare. Face parte din ironiile comunicarii, care ii apropie pe cei de la distanta si ii departeaza pe cei de aproape. Eu m-am nascut si am trait un calup important de viata din gura in gura si ma folosesc acum de lumina ecranului constient ca nimic nu se compara cu contactul direct. Pentru cei care s-au nascut in spatele ecranului sau/si au fost incurajati sa ajunga acolo, e mai comod si mai sigur sa se ascunda in spatele lui, sa judece si sa cunoasca lumea in 2D. E nevoie de un soc pentru a vedea mai departe de lungul ecranului.
Asta totusi nu imi rezolva problema privind criza de avataruri disponibile in lumea reala 🙂 Solutii?
Asta depinde de tine. Vrei o cireada de prieteni conjuncturali sau cateva exemplare de prieteni reali? Pentru ca sa stii ca si lumea 3d e plina de avataruri. Prin definitie, un prieten real e acea entitate disponibila sa sara din pat in miez de noapte ca sa te ajute. O face acum si o face si peste 10 ani. Cum ti-i faci? In timp, daca sunteti dispusi sa va acceptati reciproc defectele.
Paradoxul este ca prieteniile adevarate se nasc conjunctural 🙂
Si o sa termin cu un cliseu. Pritenii nu se cauta, prietenii se gasesc. Deci nu te apuca sa cauti dar nici nu astepta sa fii gasita. Pur si simplu LET IT BE!
E un sfat minunat. Pacat ca se bazeaza oarecum pe principiul non-actiunii. Chestie care ma face nitel sa ma urc pe pereti. O sa astept. Chit ca asta e cel mai greu. Ce-i drept, nu pot defini ce imi doresc. Prieteni adevarati, cunostinte trecatoare dar entertaining…in orice caz, nu stiu de ce, dar simt nevoie sa ma impotrivesc realitatii actuale. Reuseste de fiecare data sa nu fie pe gustul meu. Nice chit chat.
Seara faina
TJ