Sărutul care ucide

Era un parcă un film care se chema așa dar probabil a fost atât de prost că nici actorii principali nu-l mai țin minte. Nu, n-am să vorbesc iar de filme. Tema de azi – pericolul buzelor intenții.

În seara asta am fost iar la alergat. Pentru cei nefamiliarizați cu fenomenul, e un mers nostim, puțin mai rapid care te cam face să gâfâi. Și de gâfâit gâfâie toți alergătorii, și ăia trași prin inel, și ăia blocați în colac, semn că plămânii au nevoie de mai mult aer. Și după ce fugi de nebun 3 lungimi de Politehnică (unitate de măsură inginerească egală cu radical dintr-o milă marină la pătrat) n-ai nevoie nici de mama, nici de tata, nici de pisi. Ai nevoie de o gură mic jegărească sa potolești setea de oxigen a plămânilor.

Printre ceilalți participanți la trafic, zăresc o duduie alergătoare, mediocră din toate punctele de vedere. Tipul ălă de persoană care face figurație în viața ta. Treci pe lângă ea ca pe lângă un pom, iar pomii măcar primăvara sunt interesanți. Ați prins ideea… Duduia, încerca din răsputeri să mai reducă țesutu-i adipos și, în mod cu totul lăudabil, își mișca tenace fizicul, după cum spuneam, mediocru. La capătul așa zisei piste, stătea bondaru ei, cu un fizic mult mai dezordonat decât al duduii în cauză, semn că prin stomacul lui s-au scurs multe shaorme. Probabil făcându-i-se umpic fomiță, bondaru îi face semn duduii că e timpul să revină cu picioarele în mașină că de, sportul daunează grav obezității.

Și cum credeți că-și așteaptă bondaru preopinenta? Cu ditamai gura căscată și hop ventuză aplicată adânc săracei dudui care în mod cert numai de un corp străin în gură nu avea nevoie. Da ce să știe bondaru amorez? Că privirea învinețită și respirația schimonosită or fi semne disperate ale dragostei? E, ce-și bate capu aiurea, dacă scapă cu viață duduia o invită la un mec. Dacă nu scapă, mai bine, mănâncă două big mecuri.

Și în final, întrebarea capcană: De câte mile marine este nevoie pentru o ventuză de bondar la pătrat?