Care e primul lucru la care vă duce cu gândul expresia ”la modă”? Probabil la haine, muzică, mașini… Evident, există o ”la modă” în absolut toate domeniile. Au fost o dată ”la modă” tunsoarea Bross, câinele bălăngănitor din Dacie, Bevis and Butthead, blugii Pyramid, Depeche Mode, pagerul Mororola, piramidonul, Sandra Brown, Bonibon, casetele BASF și bezile AGFA, Magda Ciumac… Nu există domeniu neatins de modă. (Dacă există, plătim de zece ori diferența)
Există bineînțeles și o modă lexicală. Fie că vine de la interlopi, fie de la traduceri nefericite de desene animate, fie de la gafele persoanelor publice, fie la de cei care deturnează sensul inițial al unor cuvinte probabil din cauza absențelor repetate Limba Română, fie din reclame, lozinci sau strigături de galerie. Cu un ochi râd pentru că s-a așternut praful pe expresii ca ”Ce-ai făcut în ultimii 5 ani”, ”Batman, Batman”, ”Om de bine”, ”Crăciunescu lângă Ceaușescu”, ”Mamă cât de cool e”, ”Uă Dinamo”, ”Băiat de băiat”, ”Du-te Dică”, ”Armata e cu noi”, ”Cine sare, campionii hei hei”, ”Un trucaj ordinar. Rușine Dinu Patriciu”.
Pe de altă parte aștept cam de multișor să se evapore o expresie care mă umple de bășici pe creier. Este vorba de celebra ”Numai tu puteai să faci cutare lucru”. Este o insultă la adresa inteligenței, logicii și a bunului simț. Statistic vorbind, suntem vreo 5 miliarde de humanoizi în viață. Fără a mai pune în calcul zecile de miliarde de străbuni, care este probabilitatea ca ”numai tu” să faci un anume lucru? Surprinzător sau nu, cel puțin alte câteva mii de oameni fac cel puțin la fel de bine ca tine orice lucru.
Un alt tipar care nu se lasă dus este cel al autoevaluării sănătății mentale. Ne place să ne rebelizăm imaginea adesea spunând (și din fericire arareori gândind) despre noi expresii ca ”dus cu capul”, ”nesănătos la cap”, ”puțin dus”, ”dus cu pluta”. Le recomand nebunaticilor să facă o scurtă vizită de lucru la glumeți unde nu-i ca-n bancuri și nici ca-n filme băi Ninja.
Din păcate ora târzie și vidul mental care m-a cuprins brusc vor văduvi postarea de azi de alte vorbe la modă care nu se lasă duse. Sau poate că e un semn bun, încep să-mi părăsească mintea.
Cu bine, ”deci” și succesuri în branșă!
„Statistic vorbind, suntem vreo 5 miliarde de humanoizi în viață.”
Acșuli, sîntem aproape 7 miliarde… 🙂
Acum da, eu articolul l-am scris săptămâna trecută 🙂