Mentalități olimpice

E luni. A început olimpiada, pentru că ieri s-au terminat Jocurile Olimpice. Puțină cultură generală nu strică. De la un civil mă aștept la o confuzie, dar de la zeci și sute de jurnaliști și comentatori sportivi aveam pretenții. Puține, ce-i drept dar, de dragul meseriei, era greu să caute pe Google ce-i aia Olimpiadă…

Continuă lectura

Super Ficialii

Paradoxal, deși omenirea în ansamblu evoluează, la nivel individual oamenii involuează. Suntem în plin proces de netezire a materiei cenușii. Nu vreau să discut dedesubturile acestui fenomen, scopul lui, cine e la butoane și de ce s-a ajuns aici. Mă rog, s-a ajuns aici pentru că suntem din ce în ce mai mulți și, teoretic,…

Continuă lectura

Dimineața pe răcoare

Nu-mi plac sfârșiturile! Dar asta nu face din mine un tip special. Nici semenii mei, în condiții normale, nu pot iubi despărțirea, sfârșitul, ruptura, finalul, moartea. Cu ce mă deosebesc eu de ceilalți, cu ce ies eu din plutonul fruntaș, este că mie nu-mi place nici mijlocul, miezul, toiul, desfășurarea… Îmi plac doar începuturile. Îmi…

Continuă lectura

Efectul Geoană

Efectul Geoană a fost pentru prima oară enunțat de politicianul care îi poartă numele, și desemnează agonia unui corp cufundat în somn într-o stare de agregare pozitivă, care dimineață se trezește într-o stare de agregare negativă. Celebra întorsătură de situație a trecut deja din folclor în manualele școlare. S-au făcut bancuri, glume, bășcălii, s-a întors…

Continuă lectura

De meserie frunzar

Ați văzut vreodată un tăietor de frunză la câini? Pentru că această meserie pare a fi, confirm tradiției populare, etalonul inutilității. E doar o vorbă din bătrâni, neadaptată vremurilor noastre. Poate că săracul patruped e stricat la stomac și niște verdeață i-ar prinde bine. Vă spun eu care meserie ar trebui declarată monument al inutilității….

Continuă lectura

Cinema Favorit

La plimbărica de seară, alături de fi-miu, am dat azi ocol unei ruine. Pe vremuri se numea Cinema Favorit, azi e o ruină plină de mâzgălitti. Nu sunt un nostalgic al vremurilor demult apuse, nu sunt un dinozaur și nu trăiesc în trecut. Dar am simțit un gust teribil de amar cănd am văzut că…

Continuă lectura

Un post despre post

  Postul Paștelui împarte oamenii în două. Cei care îl țin și cei care nu îl țin. Respect în egală măsură ambele tabere. Există însă niște subcategorii cu care nu prea sunt de acord, ba din contră. Este vorba de habotnicii fățarnici și de atotștiutorii superiori. Cine sunt unii și cine sunt ceilalți? Habotnicii fățarnici…

Continuă lectura

Sfânt Așteaptă

E mișto să fii român. Ai o grămadă de sărbătorit. Ai sărbători românești vechi, sărbători noi, sărbători împrumutate, reminișcențe comuniste. În plus ai sfinți, ai zile de naștere, nunți, botezuri, cumetrii. Teoretic ar trebui să fim un popor petrecăreț sau măcar vesel. Dar cred că veselia nu prea ne caracterizează. Mergeți puțin pe jos printre…

Continuă lectura