Nu-mi place când nu mă țin de cuvânt. Am promis că nu mai scriu gri, dar azi îmi încalc promisiunea că tot e griul la modă. Așa că în cele ce urmează am de gând să mâzgălesc niște tonuri de gri sec, fără brizbrizuri erotice.
De ce gri? Pentru că am mai încheiat o etapă din viață și până o voi începe pe următoarea plutesc într-o dulce incertitudine. Pentru că nu a trecut suficient timp pentru ca amintirile din trecut să devină perfecte. Pentru că soarele a fost cam scump la vedere în ultima vreme. Dar în special pentru că m-am săturat să fiu fericit prin comparație.
M-am săturat să mă uit în jos, vreau să mă uit direct în față. Da, sunt mai bine decât copiii din Africa pentru că am ce mânca. Sunt mai bine decât un homeless că stau acum și scriu de la căldurică. Sunt mai bine decât nefericiții care caută prin gunoaie, decât ăia din pârnaie, decât ăia care se feresc de bombe, decât ăia din spitale.
Da, sunt mai bine decât o grămadă de lume și sunt recunoscător pentru asta. Chiar nu mi-aș dori să fiu în locul lor dar nici statutul de chior în țara orbilor nu mă onorează. Prefer să am ambii ochi operaționali și să trăiesc printre alții asemenea mie.
Concret. Să zicem că sunt bun la bătut cuie. Mi-a plăcut de mic să bat cuie sau mi-am descoperit pasiunea pe parcurs. Am studiat bătutul cuielor, am experimentat și m-am specializat în bătutul cuielor. Știu că în breasla asta, unii bat cuiele mai bine decât mine iar alții mai puțin, dar cu toții suntem respectați pentru că fără noi ar rămâne cuiele nebătute. Și pentru că bat cuie cu talent, primesc în schimb nasturi cu care pot să-mi iau cam tot ce-mi trece decent prin cap. Sunt relaxat și mă gândesc la cuie doar atunci când le bat, în rest îmi trăiesc viața fără grija cuielor sau a nasturilor.
Asta este lumea în care vreau să trăiesc și cu care vreau să mă compar. Nu trebuie să visez noaptea cuie, nu trebuie să-mi păzesc cuiele să nu mi le fure, nu trebuie să stau peste program să bat cuie pentru că nu sunt suficiente ciocane sau nu sunt suficienți ciocănari sau ciocănarul șef e numit pe linie de partid și habar n-are că ciocanul se ține de mâner. Nu sunt nevoit să fac și cuie cu blăniță, cuie flexibile, cuie rotunde, cuie pe dreapta, pentru că alea normale nu-mi asigură suficienți nasturi de ros.
Pentru noi ăștia de aici, nu sunt suficienți nasturi pentru a nu trăi cu grija lor. Din cauza lor trebuie să improvizăm, să facem compromisuri, să neglijăm familia, să ne umilim, să învârtim șuruburi deși nu asta ne dorim.
Da, sunt mai bine decât ciocănarii din Africa. Acum și decât ăia din Ucraina. Știu asta. Și ce ar trebui să fac? Să fiu fericit că măcar am cuie de bătut? Sau să mă lupt căt încă pot, să nu mai bat cuie în țara orbilor? Grrrrri mai sunt în seara asta…