A ajuns fi-miu la vârsta la care îi plac poveștile citite de alții. Nimic nu e mai idilic ca o poveste cu haiduci la gura sobei, numai că la noi se întâmplă de obicei în mașină la gura aerului condiționat. Astfel, de curând am reascultat povestea lui Alibaba și cei 40 de hoți.
E o variantă scurtă și plină de învățăminte dubioase. În primul rând, de ce a furat Alibaba, personajul principal, cu care se identifică cititorul (ascultătorul)? Chiar și de la hoți, tot furt se cheama. Deci Alibaba e hoț. Hoț de hoț.
Același Alibaba împrumută un cântar pentru cuantificarea prăzii. Deci era și sărăntoc, nici cântar nu avea în casă. Vecinul de la care l-a împrumutat (alt hoț) i-a pus niște ceară pe fund (cântarului, nu lui Alibaba) ca să vadă ce cântărește Alibaba. Bănuțul lipit pe fund (tot al cântarului) îl dă de gol pe Alibaba, care dacă a fost în stare să-i înapoieze vecinului cântarul fără să se uite în el, ori era chior ori foarte prost. În orice caz, nu un exemplu demn de urmat.
Șeful hoților, alt papagal. După ce îl prinde pe vecin cu mâna în gestiune (vecinul hoț, indiscret și uituc – nici Sesame deschide-te n-a fost în stare să țină minte) vrea să-l lichideze pe Alibaba ca să nu mai existe martori. Acum el, ditamai șeful peste un grup infracțional organizat, în loc să-și trimită racheții ca să-l bage în portbagaj pe Alibaba, ia o decizie de povești de adormit crăiesele. După modelul troian, ii ascunde pe hoți în butoaie ca să îi vină de hac noaptea lui Alibaba, un neica nimeni care nici pe la sala de forță nu trecea, nici cine știe ce ninja nu era. Deci șeful hoților era și prost strateg și fricos. Un alt așa nu.
În povestea originală, pe care nu am auzit-o acum, toți hoții au murit în chinuri, cu ulei încins turnat în cap. Un veritabil genocid săvârșit de o gagică fără scrupule care îi înfige și șefului un cuțit în moalele pieptului când dansa manele din buric. Crimă cu premeditare, omor din culpă și manelistă pe deasupra.
În finalul poveștii din cărticica lui fi-miu, Alibaba, cuprins de spirit civic înapoiază ce a furat și se întoarce la meseria de sărac lipit pământului. Înapoiază cui, grotei? De ce nu i-a donat la o casă de copii sau la un azil? I-a dat la primărie, alți hoți. În finalul versiunii oficiale, Alibaba i-o dă de nevastă lui fi-su pe criminala genocidoasă. Cum o dai tot rău pică.
Închei eu de data asta cu o serie de întrebări: Ce exemplu de erou este Alibaba? Cu ce învățăminte rămâne un copil după șirul de infracțiuni comise de toate personajele? Ce urmărea de fapt Seherezada cu povestirile ei (din care face parte și asta) în afară să-l țină treaz pe regele șeic, alt sadic și criminal în serie?
Și nu numai astea arăbești sunt periculoase pentru copii. Dacă mă provocați, urmează un fileton cu dezvăluiri incendiare despre Scufița Roșie, Albă ca Zăpada, Capra cu 3 nurori și alții. Nici cei 3 purceluși nu sunt atât de inocenți precum credeți.