Lucruri simple

Știți clișeul cu lucrurile simple pe care doar nouă ne place să le complicăm. Este cât se poate de adevărat. Oarecum trist, dar adevărat. Ceea ce contează, nu este lucrul în sine ci perspectiva din care îl privim. Atunci când perspectiva noastră se schimbă, când ne schimbăm modul, de a privi și (re)acționa, putem găsi binele în aparantul rău, hazul în aparenta tragedie, simplul în aparentul complex.

Cel mai concludent exemplu? Paragraful de mai sus. Am reușit să-l complic, să-l răsucesc, să-l cosmetizez când, de fapt, singurul lucru pe care vream să-l punctez era simplu. Că lucrurile sunt simple. Dar, cum noi, oamenii, suntem ființe complexe, nu putem lăsa lucrurile doar să fie sau să se întâmple. Noi trebuie să le interpretăm, să le digerăm, să le dăm multiple înțelesuri. Pentru că altfel nu ne-am simți bine. Cum, adică lumea asta să se întâmple pur și simplu? Fără contribuția noastră? Fără îmbârligături și încregături? Fără drame și telenovele? Fără viața bate filmul?

Haideți să ne gândim la un eveniment major din ultima vreme. Unul internațional, de care să fi auzit toată lumea civilizată. Da, am găsit! Austriacul Felix a sărit din stratosferă. Este un eveniment de anvergură? Este. Ați auzit de el? Ați auzit. Cum vi se pare, simplu sau complicat? Evident, complicat. În primul rând numele parașutisului, care, la fel ca vulcanul islandez care a erupt acum 2 ani, au nume de nepronunțat, drept pentru care au rămas pentru presă și pentru noi toți ”austriacul Felix” și ”vulcanul islandez”.

A făcut omul o chestie complicată? Normal. Puțini sunt cei care s-ar arunca în gol, neîmpinși de la spate. Și mai puțini de la 40 de kilometri înălțime. (Nu știu voi, dar eu nu m-aș arunca în gol nici de la 4 metri. Pentru mine, de la 2 metri în sus, lucrurile se complică). A trebuit să se antreneze intensiv pentru salt, să învețe să respire, să se echilibreze fizic și psihic, să-și pregătească corpul pentru un stres major. A trebuit să fie concentrat, sigur pe el, calculat și o mulțime de alte lucruri pe care numai un profesionist le știe sau și le poate închipui.

Deci, a făcut un lucru măreț? A intrat în Cartea Recordurilor și în mentalul colectiv? Și-a căpătat un loc în istorie? Normal! A făcut un lucru complicat? Normal! Dacă ar fi simplu, l-ar face oricine.

Stop!!! Hadeți să schimbăm perspectiva de care vorbeam la început. Haideți să de imaginăm că suntem extratereștri și ne uităm la un umanoid care se aruncă în jos dintr-un aparat de zbor, și care nu face altceva decât să se folosească de legea gravitației și, ca să nu se zdrobească de sol, dă drumul la o cârpă cu corzi care-i amortizează căderea. Simplu și oarecum hazliu. De ce ar face un umanoidul Felix una ca asta? La ce i-a folosit?

Plecând de la asta, haideți să mai schimbăm câteva perspective. Ce este schiul? Un sport olimpic pentru care s-au inventat costume speciale, echipamente speciale, s-au amenajat pârtii, telescaune, tunuri de zăpadă, competiții, monitori, clăpari… O grămadă de chestii, o industrie. Ce este de fapt? Alunecare pe plan înclinat (care și asta sună a ceva complicat din fizică) cu două scândurele în picioare.

Acum hadeți să ne gândim la orice sport și mai apoi la orice alt lucru serios și complicat inventat de oameni. De fiecare dată când lucrurile par complicate, gândiți-vă cum le-ar privi un extraterestru. S-ar putea ca brusc lucrurile să pară mult mai simple, hilare chiar. Pe mine perspectiva extraterestră m-a scutit de câteva decepții serioase și de câteva explicații majore pe care ar fi trebuit să mi le dau.

O altă modalitate de schimbare a perspectivei, care vine oarecum de la sine, este timpul. Dacă trece suficient de mult, modul în care privim un anume eveniment s-ar putea schimba radical. Câți dintre voi cei care citiți acum și care ați învățat să faceți asta pe vremea odioasei dictaturi și a tristei sale soții, vă mai amintiți ce notă ați luat în teza de la mate dintr-a șasea? Dar la muzică într-a treia? Dacă nu v-au marcat cumva existența, cele mai mari șanse sunt să nu vă aduceți aminte. Și totuși, la momentul ăla, teza la mate părea o chestie foarte serioasă în perspectiva elev-profesor-părinte.

Generalizând perspectiva timpului, momentele de spaimă(”m-a prins copiind și mi-a dat 2”), decepție (”a dansat iubirea mea platonică cu altul”), revoltă (”nu mă lasă mama să-mi fac tatuaj”) și câte și mai câte, devin peste ani istorioare hazlii de șpriț (”să vă povestesc cum am luat primul 2 la română”), povești cuceritoare (”știi iubire, am avut multe prietene dansataore, da ca tine niciuna”) sau amintiri pentru nepoți (”da cine e bunicule doamna cu coadă de pește de pe brațul tău?).

Închei că le-am complicat prea tare. Ideea de bază. Lucrurile sunt simple. Noi suntem complicați și ne complicăm. Detașând perspectiva în timp sau spațiu putem simplifica și însenina lucrurile. Punct.

A fost complicat?