Mi-am reinstalat sistemul de operare. Pentru un Windows e ceva destul de uzual, dar pentru un Mac e chiar ceva ieșit din comun. Și evident, Mac-ul meu funcționează acum mult mai bine și mult mai rapid. Asta pentru că de-a lungul timpului, a înmagazinat din ce în ce mai multe informații, softuri, setări și alte nimicuri care i-au afectat din ce în ce mai mult performanțele.
Acum când îl vad cum zburdă, mă întreb de ce n-am făcut operațiunea asta mai demult. Și îmi și răspund. Pentru că mi-era teamă că o să pierd din informațiile, softurile, setările și nimicurile cu care mă obișnuisem. Și m-am gândit mai departe la noi, oamenii. Cum acumulăm noi de-a lungul vieții o mulțime de obiceiuri, ticuri, tabieturi, apucături și deprinderi care ne plafonează și ne împiedică să trăim viața așa cum am visat-o când eram mici.
Una dintre cele mai mari și în același timp paguboase puteri ale omului este puterea obișnuinței. Puterea obișnuinței face ca doi oameni să stea împreună deși liantul a dispărut demult. Puterea obișnuinței face ca o femeie să nu plece de lângă bestia care o bate și umilește sistematic. Puterea obișnuinței face să rămâi la un servici fără perspective, slugărind un șef limitat și obtuz. Aceeași putere a obișnuinței nu ne lasă să renunțăm la fumat, la cafeluța de dimineață, la droguri, la alcool, la prăjituri, la mersul pe litoralul românesc plin de aroganță și alge.
Nu am reușit să aflu ce hrănește puterea obișnuinței. Lenea sau frica. Adică ”e, las-o că merge ș-așa” sau ”poate dacă schimb o să fie și mai rău”. Ce o ține pe femeia aia lângă bestie? Rămâne că ”cine o să o mai ia acum” sau că i-a învățat mișcările și știe să-și protejeze ficatul. Dacă vine altă bestie cu un stil nou, cât timp o să-i ia să-l învețe? Dacă o să-l învețe.
Tind să cred că este o combinație de lene și frică. Lene de a trăi și frică de moarte.
Uneori nu e nici lene, nici frica ci prostie pura.