Banca Clienților Răbdători

Am uitat cum e să ai de a face cu BCR. Azi mi-am adus aminte. Mi-am adus aminte că ei nu au clienți. Au pacienți. Și nu pacienți cu fițe de clinică privată. Pacienți de spital județean. Ei nu au nevoie de tine, tu ai nevoie de ei așa că trebuie să te comporți ca atare. Dacă privești lucrurile din perspectiva asta, convalescența ta la ei va fi cât de cât suportabilă. Lungă dar suportabilă.

Pe scurt o să vă povestesc boala mea pe care am fost nevoit să o tratez la ei. Doar aici un simplu strănut se transformă într-o gripă plenară cu complicații respiratorii. Tot ce aveam de făcut era trimiterea unui fax. O singură pagină, fără complicații. Același lucru l-am făcut în câteva secunde la Bancpost, Raiffeisen, Transilvania. Dar nu și la BCR. Pentru că la faxul de filială nu răspundea nimeni. Și ca să mă liniștesc, nici cu liniile telefonice n-am fost mai norocos deși toate erau desprinse din site-ul oficial. Bine că există Google Maps. Culmea, la numărul ăla mi-a răspuns o duduie. Neauzind clămpănitul specific plăcii dentare, am crezut că am greșit (se știe că toate funcționarele BCR au fost contemporane cu Ștefan cel Mare, umblă vorba că o Capricoarnă de la SMB a fost amanta lui Burebista). Ei bine, nu am greșit. Pe cât pare de neverosimil, se pare că o tânără chiar lucrează la BCR. Câtă frivolitate!

Mă prezint politicos și cer un număr de fax. Urmează un răspuns nostim: ”Noi nu avem fax. Dar dacă reveniți într-o oră, poate revine colega de la asigurări. Ea are fax”. Norocoasa. Ce-o fi făcut să îl merite? Mă rog. Îmi încerc norocul mai departe. O adresă de email cumva? Neah, BCR-ul nu este familiar cu noua tehnologie. Așa că tot ce mi-a rămas de făcut a fost să-mi iau calul și să le înmânez depeșa personal.

Ajuns acolo, mi-am priponit armăsarul cu avariile pornite ca să le indic hingherilor de cai că revin repede. Intru în sala de așteptare. Văd primul birou din dreapta fără pacient, dar vai ”la acest birou nu se lucrează cu publicul”. Trebuia să mă fi gândit. Era prea ușor. În câteva minute se eliberează Vrâncioaia și mă invită să iau loc. Pentru ea ar fi fost o provocare să stea în picioare. Îi las hârtia și dau să plec. Da unde mă cred oare, la bancă? Tinere, aici nu e bancă, aici e BCR. Stai să citim hârtia care avea un paragraf de 3 rânduri pe care oricum i-l explicasem în curs de așezare. Citește o dată. Citește de două ori și ca să nu o consider superficială o citește și a treia oară. Gândul îmi zboară la familia ei și la calul priponit sub semnul de interzis. Dacă o citește și a patra oară mi se ard supapele. Dar nu. Acum e limpede. Hârtia trebuie lăsată la sediul central, nu intră în competența lor. Dar oare o intra ceva în competența lor că de ieșit sigur nu iese nimic?

În impertinența mea întreb dacă nu ar fi posibil să trimită ei la sediul central. Refuzul a fost categoric. Probabil au caleașca în service sau le e calul constipat.

Așadar n-am rezolvat nimic. M-am dus bou și m-am întors vacă. Blaga spunea că veșnicia s-a născut la sat. Asta pentru că nu a fost pacient la BCR. Nu Blaga ăla.

P.S. Calul a fost recuperat fără incidente. Semnul de interzis nu a căzut pe el.