Zilele astea mi-am schimbat telefonul și am trecut printr-o serie de suișuri și coborâșuri, frustrări și resemnări, experiențe și conștientizări. Dintr-un banal transfer de date? Da! Să vă explic.
Frumusețea cu iPhone-ul ăsta, pe lângă fiabilitate, look și statut social, e că e foarte ușor de folosit de oricine. Și la fel de simplu ar trebui să fie transferul de date dintr-un iPhone „vechi” într-unul nou. Doar că socoteala de acasă…
Dau drumul agregatului care îmi zice dacă vreau să trasfer datele de pe fostul. Normal. Îi arăt mândru lui fiu-miu ce deștept e sistemul. „Ia uite tati, scanezi codul ăsta și pac pac, trasferă datele automat între telefoane. Apple, deh!”. Entuziasmat debordant eu, entuziasmat reținut el.
Începe transferul de date. Și stau și stau și cum dintre toate calitățile umane răbdarea mă caracterizează cel mai puțin, dau cancel că durează prea mult trasferul direct între telefoane. Apare primul semn de neîncredere.
„Lasă că o să fac transferul prin iCloud”. Al doilea as din mânecă. Doar că nici varianta asta nu merge. Early adopterul din mine a instalat un profil beta pe fostul telefon care nu era compatibil cu noul telefon. Pff! Apar primii nervi.
Varianta 3. Clasică. Trasfer de date prin cablu în și din computer. Mac în cazul meu de sclav Apple. Rezultat identic cu pasul 2. Backup-ul vechi nu e compatibil cu noul telefon. Grr! Deja sunt frustrat.
Pasul 4. Reiau pasul 1, transfer între telefoane. Doar că fostul s-a supărat pe mine și mi-a zis pe limba lui „Boss, ce mai vrei de la mine? Am vrut să îți transfer datele, te-ai grăbit, ai dat cancel, ești pe barba ta. Eu mi-am pus datele la bătaie, dacă nu le-ai luat să fii sănătos, altele nu mai pupi”. Mă rog, poate nu a zis cu cuvintele astea, dar eu așa am înțeles. Că na era și supărat că îl părăsesc pentru un exemplar mai tânăr.
Intru la support la Apple să mă rezolve ei. Dau evident de un indian care îmi trimite toată documentația pe care a putut el pune mâna. „Bro, nu vreau să mă fac developer, vreau doar să transfer the fuckin data. Zi-mi un shortcut ceva”. Și mi-a zis de m-a julit: „Ai nevoie de Mac, downgrade fostul iPhone apoi o să meargă, nu sunt compatibile versiunile de backup”.
Zis și făcut. De n-aș mai fi făcut. Fac downgrade la fostul ca să constat că acum am două telefoane incompatibile cu backup-ul. AAARGH! Mi-am ieșit din pepeni. Practic nu mai aveam niciun contact, niciun mail, nicio poză, niciun chat pe Whatsapp, nicun wallet pe Binance, Kraken, Maiar, niciun Google Auth. Giz, e nașpa rău. Vorba aia, și cu banii luați.
După primul șoc, încep damage control. Oricum nu aveam nevoie de pozele alea, chaturile de pe Whatsapp nu erau mare brânză, cele 6-700 de contacte nu erau prieteni adevărați, prietenii adevărați mă caută ei, nu? Și wallet-urile alea, le-am mai pierdut o data, le-oi recupera eu cumva, dar la cum e piața de bearish nici nu mai valorează așa o avere. Fresh new start bro, așa ca de început de 2023.
Apoi îmi vine ideea. Ce-ar fi să pun înapoi profilul beta pe fostul telefon, să fac restore din iCloud că acum versiunile sunt iar compatibile. Știu, v-am pierdut pe drum. Într-un cuvânt am avut o idee genială și am reușit să recuperez mare parte din tot. Mi-a venit inima la loc. Păi cum să bag eu 700 de contacte de mână? Pe chat-urile alea de Whatsapp sigur erau chestii de care m-aș fi lovit, ura că le am la loc. Wallet-urile alea puteau fi pierdute definitiv, ce bine că le-am recuperat, nu știu ce mă făceam.
Dar pozele? Pe alea nu le-am recuperat. Oricum nu erau așa importante. Oricum sunt de domeniul trecutului, nu? Viața se trăiește acum, nu din amintiri, nu? Ia lăsați-mă cu pozele alea care ocupau o grămadă de spațiu, eeeei comedie! Era filmulețul ăla probă cu mizeria de apă Alcalia care sunt un pericol public că erau să mă otrăvească, cu care aș fi vrut să-i dau în gât pe nemernici autorităților (dar asta poate într-un alt episod). Dar acum că nu mai am filmul, oricum de ce să le fac rău? Mie mi-ar conveni să-mi facă cineva rău?
Și iată, în acest mod simplu avem câte o explicație solidă pentru toate eșecurile noastre. Parcă nu erau atât de importante. Ne consolăm cu reușitele noastre parțiale și restul? Restul ce? Avem nevoie de restul?
De aia zice Murphy că răspunsul la problemă vine atunci când te saturi să îl mai cauți. De aia gustul mâncării e dat și de preț. De aia o persoană e mai drăguță atunci cănd e disponibilă pentru tine. De aia cea mai bună mașină e aia pe care ți-o permiți.
Avem nevoie de mici victorii de moral, de consolări cu rezultate parțiale, de mici realizări de etapă care să ne ajute starea de spirit. Altfel viața ar fi un lung șir de frustrări și eșecuri.
Așa că lecția mea și mesajul pe care vreau să-l transmit către tine, dragă cititorule este cam așa: De fiecare dată când nu-ți ies trebuirile așa cum vrei, nu te prăbuși, fă un efort și găsește partea bună din orice rahat ai fi făcut.
A, și nu instala rahatul ăla de profl beta pe iPhone. Hai, să fie bine!