Azi, mă rog ieri, a fost ziua internațională a fericirii. Ce moment mai bun să scriu despre ea? Dar nu vă lăsați amăgiți de titlu, e o capcană. Nu există shortcut-uri spre fericire, cel puțin nu la îndemâna oricui. Am pus titlul în meschinul stil jurnalistic cu un scop nobil. O să vedeți despre ce e vorba.
Aș fi tentat să vă spun că cel mai sigur mod să gustați fericirea este nefericirea, sau fericirea prin omisiune. Ceee? Nu schimbați postul, lăsați-mă să mă explic.
Zilele trecute am fost martorul următorului eveniment. N-am prins începutul dar nici greu nu era de înțeles ce se întâmplase până atunci. O mașină oprită nefiresc pe trecerea de pietoni, mulți curioși, o doamnă întinsă pe caldarâm și un tânăr cu mâinile în cap. Ați înțeles ce s-a întâmplat.
Acum vine întrebarea mea. Credeți că în dimineața cu pricina, tipul cu mâinile în cap a fost fericit că e liber să-și bea cafeaua? Că e liber să facă ce vrea el? Că e liber să se îmbrace, liber să iasă din casă? Tind să cred că nu a dat însemnătate lucrurilor astea banale, care i se cuveneau oricum. Nu? Asta până când s-a petrecut nefericirea. Din momentul ăla, tipul cu mâinile în cap pune mare preț pe libertate. Acum ar fi fericit să știe că va putea fi liber în fiecare dimineață să-și bea cafeaua, liber să iasă afară, liber să facă ce vrea.
Dar femeia întinsă pe caldarâm. O fi fost ea fericită în dimineața aia că trăiește, că respiră, că merge? Oare? Dar nu sunt astea niște lucruri banale care i se cuvin oricui? Dar acum, după ce nefericirea s-a produs? O fi fericită să mai poată merge?
Dar curioșii de pe margine? O fi fost vreunul fericit că are ochi să poată vedea, urechi să poată auzi, picioare să poată merge, plămâni să poată respira?
Ați prins ideea. Ce vreau să vă spun e că, din perspectiva asta, nefericirea e calea cea mai sigură către fericire. Ne deschide ochii, ne face conștienți, ne face să apreciem lucruri care altădată sau altora le par banale, ne face să ne bucurăm de lucruri simple. Asta pe moment. Pentru că, dacă e o doar mică nefericire trecătoare, curând rutina ia locul fericirii, pe care o vom căuta mereu în altă parte.
Dar nu e singura cale. Nu zic că e simplu să afișăm un zâmbet marca Buddha în fiecare zi, în fiecare clipă, indiferent de circumstanțe. E aproape utopic. Dar, din când în când, n-ar strica să luăm o pauză și să ne bucurăm de banalități, înainte ca nefericirea să le dea valoarea care li se cuvine. Și asta e valabil doar pentru micile nefericiri recuperabile. Celelalte însă…
Dacă ați ști cât de fericit aș fi acum să pot lua telefonul, să sun și să zic atât: „ce faci, Mamă?”. Pentru mine, însă, e prea târziu. Pentru voi, cât de banal e s-o faceți acum?
Pentru mine este la fel de tarziu sa fac chestia aia cu telefonul. Dar problema a fost remediata. Omul a inventat religia. Asa ca omul intra in prima biserica, cumpara o lumanare sau mai multe, le aprinde, se inchina, spune in gand : -Ce mai faci, mama ?, aude un – Bine dragul meu, ma simt bine, voi ce mai faceti ? dupa care intra intr-o alimentara , cumpara o paine de 2 lei si o intinde unui cersetor care mormaie un „bogdaproste”, si gata. Se indreapta spre casa multumit ca a facut o fapta buna si ca a vorbit cu raposata, Dumnezeu sa o odihneasca. Ca om nu poti sa faci altceva. Iar daca dorul este prea mare si greu de suportat te poti duce la cimitir, la mormant. Acolo mai smulgi o buruiana sau mai sadesti o floare, aprinzi niste lumanari, cureti felinarul de ceara veche , plangi si vorbesti cu raposata ca oricum nu te deranjeaza nimeni, te racoresti, cum se zice in popor, apoi te stergi la ochi cu batista, mai faci o mica pomana (ca cersetori sunt destui la poarta cimitirului) dupa care te intorci la indatoririle zilnice de sot, tata, cap de familie, slujbas, etc. Nu uita sa multumesti lui Dumnezeu ca a tinut-o in viata pe Silvia timp de 70 de ani. Nu stiu daca iti aduci tu aminte dar ea a mai avut probleme grave de sanatate cand erai tu mic iar Dumnezeu a ajutat-o sa se faca bine si sa traiasca sa-si vada feciorul mare si frumos si nepotul luand premii sportive. Asa ca fa asa cum face toata lumea de doua mii de ani si ai sa te simti mai bine. Incearca si spune-mi si mie cum a fost. Referitor la fericire pot spune ca avem de a face cu o iluzie care rareori devine un crampei de realitate. E la fel ca morcovul din fata magarului care scoate toata ziua apa crezand ca va reusi sa-l ajunga si sa-l manance si poate ca lucrul acela se intampla in unele seri cand stapanul este mai bine dispus si mai darnic. Totusi marea majoritate a oamenilor se multumesc cu iluzii, lipsa acestora fiind considerata o catastrofa. Sa fim seriosi, nu exista rai in ceruri (a spus-o si marele savant Hawking) dar noua ne place sa credem ca exista si ca cine face fapte bune si se roaga mult dand totodata danii bisericilor si popilor va ajunge acolo si va fi fericit chiar daca aici pe pamant a tras mata de coada toata viata. Dar tine minte : se poate trai bine pe acest pamant chiar daca nu plesnesti de fericire. Se poate !