Duminică se întâmplă iar chestia aia. Avem de ales. Iar asta a inflamat spiritele, mai ales pe Facebook, locul cu cei mai mulți experți în materie de orice, pe bitul pătrat. Și dacă și în lumea reală toată lumea se pricepe la fotbal și politică, în spațiul virtual chiar mișună strategii, fini cunoscători în dedesubturile politicii.
Așa că hop și eu. Vă supun atenției o analiză pertinentă și mobilizatoare pentru a face lucruri mari, a schimba sistemul, a scăpa de dracu… știți voi, așa cum se cade din partea oricărui cetățean responsabil pentru soarta acestui plai cu… oi.
Azi am ales să vă grăiesc din experiența mea de alegător. Și acum chiar sunt serios. Am votat conștiincios și civic de fiecare dată când patria mi-a cerut-o. N-am ratat nimic, primari, parlamentari, președinți, constituție. Dacă mă pune țara să votez și juriul de la Mamaia sau la Eurovision o făceam. Că așa-i frumos, nu?
Dacă nu votezi, votează ei pentru tine. Totdeauna ăia răi sunt mai mulți, votul meu contează, dacă stai acasă înseamnă e ca și cum ai vota cu ăia răi, copiii din Africa mor de foame și tu, indolentule, nu-ți miști latifundiarul la vot? Huo! Rușine să-ți fie!
Mânat de un asemenea avânt, n-ai cum să nu te mobilizezi și eventual să stai și la coadă la vot. Ca la taxe și impozite. Păi nu suntem noi pe-un picior de plai… cu oi? Din stadiul de mieluț și până acum, berbec, am votat de-am făcut bătături la lăbuțe. Și unde am ajuns?
Tot ce vă pot spune, cel puțin din perspectiva personală, este că-mi sunt cunoscute doar două moduri de vot:
- Votul tip „Să moară capra vecinului”. Este atunci când votezi cu escu ca să nu iasă eanu. De fapt ai vota și cu o maimuță doar să nu iasă eanu, ceea ce de foarte multe ori s-a și întâmplat. Să votezi maimuța. Și credeți-mă, am votat ceva maimuțe la viața mea. Din păcate.
- Votul tip „Răul cel mai mic”. Este atunci când și escu și eanu sunt la fel de maimuțe, dar parcă escu mănâncă bananele fără coajă, dând astfel semne de inteligență. Știm asta, evident, din presă. Nu l-am văzut nici pe escu nici pe eanu vreodată mâncând banane. Și, na, ce să fac, am votat cu inteligența. Din păcate.
De ce spun din păcate? Pentru că deși există două feluri de a vota, rezultatul este unul singur. Nu s-a întâmplat nici măcar o dată să nu regret, mai devreme sau mai târziu, alegerea făcută. Niciodată!
Poate am ales eu prost, poate am fost superficial, n-am mirosit mai bine… Dar chiar niciodată? Statistic vorbind, dă cu virgulă. Aș fi tentat să cred că este imposibil să tragi toată viața bățul cel mai scurt. Dar poate mă înșel. Și dacă l-aș fi ales pe eanu în loc de escu, acum nu mai simțeam golul permanent din stomac. Care nu e de la foame. E de la un ghiveci de frustrare amestecată cu lehamite și deznădejde.
Și dacă, totuși, vinovatul sunt eu? Dacă exista, totuși, alternativă și doar eu am ales prost. Cunoașteți sentimentul ăla când, într-o competiție în care nu ții cu nimeni, te hotărăști să ții totuși cu cineva și acel cineva pierde? Mie mi se întâmplă frecvent. Mă simt chiar vinovat. Dacă nu țineam cu el, poate avea o șansă.
Duminică chiar că nu țin cu nimeni. E o competiție care nu mă interesează nici cât un meci de oină din etapa județeană. Pentru mine n-are nicio miză. Nu cred în niciuna din balivernele care zboară despre unul sau despre altul. Nici nu le ascult. Poate îmi devine vreunul simpatic și din momentul ăla, soarta lui e pecetluită.
Am totuși un as în mânecă, pe care îl voi folosi Duminică. Este teoria George Constaza din Seinfeld. Omul ăla (din fericire imaginar) ca și mine (din păcate real) am ales toată viața pe dos. Soluția e simplă. Alege opusul la ce ar fi logic și rațional să alegi. Așa că, la cea mai mică tentație de a vota cu escu, o să-l votez pe eanu. Sper că mai știți de glumă, voi ăia cu fiul ăluilalt, sau ăilalți, care vând țara ălorlalți.
Bine, asta dacă aplicând teoria Constanza, prima tentație n-ar fi să stau acasă…