Mi-au pus iar spinări de cămilă pe stradă. Au mai avut o tentativă de limitare a vitezei acum câțiva ani când au montat bube care au eșuat lamentabil după câteva zile. Nu am de gând să dezbat utilitatea spinărilor sau cine se bucură acum de pe urma comisionului. Vreau să aduc în discuție forma fără fond cu alte cuvinte leopardul din spatele gardului vopsit.
Care-i legătura? Păi într-un trafic civilizat, cu niste șosele asfaltate unde nu există gropi iar lucrările sunt semnalizate ca pentru proști, nu contest utilitatea spinărilor. Dar într-un București unde orice șofer este obligat să-și plătească tributul de pivoți, amortizoare și capete de bară, pentru ce avem nevoie de spinări? Să se obișnuiască roțile cu diferențele de nivel? Era prea monoton să se ducă doar în jos spre gropi, pentru variație să o mai ia și în sus. Adică importăm civilizație rutieră modernă și o aplicăm pe un sistem stradal feudal. Mai rămăne să văd o linie continuă trasată pe macadam, o trecere de pietoni până la ghenă sau un cal poansonat cu seria șasiului. Atunci m-aș simți cu adevărat european.
Dar ce să mă mai mire? Că într-o țară aproape fără autostrăzi avem cel mai mare număr de radare pe cap de conducător? Că cele 2 rânduri de borduri de la mine de pe stradă se simțeau stinghere așa că edilii le-au alinat suferința cu un al treilea rând de borduri? Că spațiile verzi sunt mutilate de betonări stupide? Că în unele locuri, după trasarea pistelor de bicicliști, pietonii au 2 soluții, ori își iau bicicletă ori iau inima în dinți, ceva tot trebuie să-și ia.
Cu toate astea orașul rupt în fond are un imens potențial. Prima care îmi vine în minte este celebra intersecție de la Răzoare unde șoferii, în loc să înjure aglomerația ar trebui să sară cămașa de pe ei de mândrie. Intersecția cu pricina este demnă de Cartea Recordurilor. Este singura intersecție cu semafoare în sensul giratoriu. Pare un paradox, și este. Pare ilogic, și este. Dar este a noastră și trebuie să ne mândrim cu ea.
Trăiască noul conifer rutier! Trăiască intersecția de la Razoare cu semafoarele ei mereu roșii!
Domnule Neo, esti carcotas 😉
Propun, spre implusionarea economiei, sa pui talica mana, sarguincios, sa scoti galmele de pe strada ta..si sa le plantezi, frumos la mine pe strada. Nu de alta, da io m-am saturat de vecini tembeli care ies la plimbare cu ATV-ul partzaitor la ceas de seara…sau, mai dragut, de motociclisti care-si masoara testosteronul in decibeli imprastiati nocturn 🙂
PS bravo! 🙂 le-am citit pe toate
M-as descotorosi cu draga inima de spinari chiar in acest moment. La noi e exact pi dos. Rulatul cristalin al pneurilor nu este intrerupt decat de netrebnicele spinari, in special noaptea, cand somnu e mai lin.
As lua o atitudine rambosciana si m-as inarma cu o cheie de 17 sa le arat eu lor cine-i sefu, da sunt cam 20 de suruburi de desfacut si mi-e ca pe la al 12-lea imi pierd motivatia.
PS Sarnaaaaa