Mi-am pus și eu întrebarea asta. Sunt dependent de telefon? Mai precis de smartphone? Greu de recunoscut, ușor de demonstrat. Ca în orice dependență, primul pas este negarea. De fapt ne amăgim că nu e dependență, e doar plăcere, am putea renunța oricând dar nu vrem pentru că ne place.
E o graniță fină între pasiune și dependență. Până unde se întinde pasiunea și când începe dependența? De exemplu eu merg la sală în fiecare zi. Dacă nu merg mă simt „grasă și urâtă”. Cum mă numesc? Pasionat de fitness sau dependent? Dacă aici lucrurile pot îmbrăca abordări diverse, în cazul tutunului sau alcoolului lucrurile sunt clare (mai puțin pentru cei dependenți). Nu poți fi pasionat de țigări, ești dependent de ele. Și de alcool, și de zahăr, și de cafea. O chestie pe care o faci în fiecare zi se numește dependență sau necesitate. Nu poți fi dependent de pipi, deși depinzi de el.
Dar cu telefonul cum e? Îl folosești în fiecare zi? Da. Îți place? Da. Te amăgești că nu poți fără el? Da. Deci, cum se cheamă? Pasiune? Necesitate? Dependență?
Azi mi-am lăsat telefonul la service și sunt puțin în sevraj. Mi-am dat seama că am dezvoltat niște tipare care presupun scoaterea telefonului din buzunar. De fapt nu telefon, ci smartphone, pentru că dacă l-aș folosi doar pentru vorbit, ar zăcea în buzunar. Asta pentru că nu-mi place să vorbesc la telefon. Deloc. Prefer contactul vizual.
Și totuși când i-am simțit lipsa? Primul impuls ar fi că nu poți fi găsit rapid în caz de urgență. Dar dacă stai să analizezi mai bine, părinții noștri n-aveau urgențe? Sau urgențele au apărut prin anii 90 odată cu telefonia mobilă? Înainte oamenii nu erau accesibili non stop și cred că le era mai bine. Pe cât de bizar sună, lipsa telefonului mobil îmi dă o senzație plăcută de libertate din punctul ăsta de vedere.
Dar există și reversul medaliei, când chiar i-am simțit lipsa. De câte ori și când credeți că mi-am pipăit azi buzunarul gol?
În primul rând la stop. Ce poți să faci altceva mai bun decât s-o freci pe Facebook când stai la semafor? Ce să faci altceva? Să te uiți la beculețele roșii din față? Să aștepți cu gâtul girafă culoarea verde? Să vezi cum e când prinzi mai multe roșii…
În al doilea rând acolo unde și împăratul merge pe jos. Ce să faci acolo fără telefon? Citești ingredientele de pe șampon, numeri plăcile de faianță, citești eticheta de pe detergent…
Apoi dacă mergi undeva unde nu cunoști pe nimeni, și ajungi mai devreme. Ce dracu faci fără telefon? Zâmbești tâmp, dai din cap, te uiți pe tavan, încerci o conversație banală? Mă gândeam în cazul ăsta ce poate fi mai greu decât să n-ai telefon. Să n-ai telefon și să fii nefumător. Și ce ar fi de-a dreptul groaznic? Să n-ai telefon, să nu fumezi și să fii sociopat. Noroc că nu e cazul. La nevoie, fumez ca un fachir.
Când îi mai simți lipsa? Când e melodia ai mișto la radio pe care nu știi cine o cântă. Fără Shazam ești mort. Sau dacă vrei să vezi cum e vremea. Hai că azi scot nasul afară și văd. Dar mâine, ce fac mâine? Nu știu voi, dar eu sunt și meteodependent. Sau nu știi cum să ajungi pe Sapienței 11 bis. Fără gps o bâjbâi de toți pereții. Nu întreb direcții, improvizez. Ce-ar mai fi? Lanternă când cad cheile între scaune, ceas deșteptător, companie la alergat, furnizor de muzică, google-ău de chestii interesante, ecran de youtube, bibliotecă virtuală, aparat foto, cameră video… Mamă câte chestii face. Cum să nu fii dependent de el?
După cum spuneam sunt în sevraj. Nu pot face nimic din cele depănate mai sus până nu-mi depanează telefonul. Am un sentiment ciudat de libertate împletită cu neputință. Până-l recuperez am o mărturisire să vă fac:
– Bună, sunt Burcescu și n-am folosit telefonul mobil de 14 ore.
– Buuunăăă Burcescuuuu…