Ce să vezi, ăla rău și lichid, care se adună mereu de pe jos, era fi-su mă! Așa aș comenta eu filmul pe care l-am văzut azi, Terminator Genisys. Nu îl povestesc pentru că nu vreau să scandalizez fanii genului care nu au apucat încă să-l vadă. De fapt, nici nu e prea mult de povestit, e un film de văzut, dar, repet, doar dacă ești fan Terminator. Eu sunt și deci, mi-a plăcut.
Hai să vedem ce mi-a plăcut. În primul rând și de departe Schwarzenegger. Pentru că Schwarzenegger este Terminatorul și Terminatorul este Schwarzenegger. Am văzut vreo două Terminatoare nefericite în care Arnold nu apare sau are rol de umplutură. O mizerie. E ca un Rocky fără Stallone, un Iris fără Minculescu sau un senator fără dosar penal. E practic împotriva firii.
Din fericire Terminatorul ăsta a fost chiar Terminator, Schwarzenegger a fost tătic. Cum îmbătrânește un robot? Au găsit soluția. Pielea care îmbracă mașinăria e țesut viu și, deci, îmbătrânește. Și așa l-am văzut pe eroul, pot spune copilăriei mele (primul Terminator l-am văzut la video în anii de tristă amintire și a odioasei lui soții) într-o formă fizică pe care mulți nu o au nici la 20 de ani. Or fi fost multe dubluri pentru scenele de acțiune. Nici nu vreau să știu, pentru mine Arnold i-a caftit azi pe ăia răi și așa vreau să rămână.
Ce mi-a mai plăcut? Efectele nu sunt surprinzătoare. Nu că ar fi fost slăbuțe dar suntem în 2015, efectele sunt un „must” deja banal. Oricum, o bilă albă din partea mea și la categoria asta. Coloana sonoră? Aveam ringtone cu tema din Terminator, deci și acum mă furnică pe spinare. Subiectul? Interesant. A devenit destul de sucit, hop în trecut, hop în viitor, versiuni de viitor, chestii cuantice. Destul de provocator pentru creier pentru seria Terminator al cărui subiect a trecut de-a lungul timpului de la simplu la complex: un robot din viitor se întoarce în timp s-o omoare pe mă-sa, după un alt robot vine din viitor să o apere pe mă-sa de un alt robot venit din viitor să o omoare, și tot așa. Acum lucrurile s-au complicat rău de tot. Teoretic nu vă spun ca să nu vă stric plăcerea de a-l vedea, practic nici eu n-am înțeles prea bine toată tărășenia.
La ce nu mi-a plăcut așa de tare ar fi mama dragonilor care deși mi se pare o femeie foarte interesantă și apetisantă, mi s-a părut puțin cam pufoasă pentru o Sarah Connor. Sau poate am eu imaginea fibroasă a Lindei Hamilton care era mai credibilă în pielea unui personaj dur cu aer și fizic de femeie bărbat. Dar nu mi-a displacut mama dragonilor, trage bine și așa pufoasă. În schimb pe bărba-su, tatăl ăluia mic care urmează să devină ăla mare și tare, vorba vecinului „nu-l halesc deloc”. E vorba de actor, Jai Courtney, care mi se pare un rus infatuat. Așa l-am perceput de prima oară, greu să mai scape de eticheta asta. El, săracul, s-a născut printre canguri, dar nu există chimie între noi și cu asta basta. Aceeași chimie lipsă am și cu actorul care l-a jucat pe ăla micul care acum e mare și brăzdat. Antipatic nevoie mare.
Gata, atât am avut de zis. Aș mai fi înflorit ceva pe marginea subiectului și să zic că de-a lungul timpului cam toate personajele au fost când rele, când bune, doar mama ăluia mic a fost oarecum numai pe plus. Probabil ea o să fie oaia neagră a următorului Terminator. Și nu mi-ar displăcea să fie tot mama dragonilor lângă Schwarzenegger. Are tot timplul să se pregătească pentru rol, să fie mai atentă la dietă și să bage niște sport. Dar restul actorilor, vă rog, ceva mai digerabil dacă se poate. Și mai repede că nici Arnold nu mai e chiar trufanda, iar fără el, Terminator e pustiu.