Mi-am pus azi un joculeț pe telefon. E făcut de francezi, se cheamă 94% și nu trebuie să împuști nimic, nici măcar bombonele. Teoretic, trebuie să găsești răspunsurile pe care le-a dat un șantion reprezentativ, la un set de întrebări, iar ei îți spun procentul în care s-a dat răspunsul respectiv. Practic, nu știu cât de reprezentativ e eșantionul și câte sunt din burtă.
Concret, trebuie să găsești variantele majoritare de răspuns la o întrebare de genul: „Ce faci imadiat după ce te scoli?”. Mic dejun 23%, Spălat pe dinți 14%, Pipi 13%, Duș 11%, Verificat telefon 4%… Ați prins ideea.
Interesant joculețul. O să mă plictisească repede. Ce m-a făcut să scriu despre el este o anume întrebare, de fapt răspunsurile la ea. Întrebarea este cât se poate de existențială pentru primele niveluri și sună așa: „Ce te face fericit?”
Acum vedeți voi, nu trebuie să te gândești la tine când dai răspunsurile. Trebuie să te pui în papucii personajului colectiv, fracez în cazul nostru. Deci, ce credeți voi că îi face pe francezi fericiți într-un procent care nu lasă loc de interpretări? Familia, banii, cariera, iubirea… neah, astea sunt secundare. Fericire second hand. Cine e pe primul loc, cine e pe primul loc? Haleala frate. Și asta la un popor civilizat la care se presupune că nevoile bazale sunt oarecum asigurate.
Dar la noi, unde marea majoritate a bugetului se duce pe mâncare și taxe, unde ne-o sta fericirea? Pentru mine, mâncarea este combustibil și atât. Mănânc să trăiesc și nu invers. Sunt câteodată bucuros când mănânc ceva bun, dar nici pe departe nu în asta stă fericirea mea. Da, știu, sunt ușor atipic și poziția mea față de mâncare este simțitor relaxată. Dacă-mi place și o consider benefică, aș putea mânca aceeași chestie zile în șir fără pofte și figuri.
Poate am eu o privire obtuză, dar m-a întristat să aud că principala satisfacție a personajului colectiv e haleala. Băi, dacă ziceau banii, nu mă afecta așa tare. Înțelegeam. Banii sunt o cale spre fericire pentru mulți. Abordarea e digerabilă atâta vreme cât banii sunt un mijloc și nu un scop în sine, dar asta e altă discuție. Dar mâncarea? Nu văd nimic nobil în a fi fericit că mănânci, atâta vreme cât o faci fără opreliști de câteva ori pe zi, în fiecare zi. Dacă mâncarea era ceva aspirațional, era altă mâncare de pește. Dar așa?
Ia ziceți, mânca-v-aș, sunt eu un nehalit al concretului, sau fericirea chiar stă între două felii de pâine?
Or fi intrebat frantuzii lor de ghena, ca altfel, nu vad fericire prin mancare.
Interesant!
Eu ma gandesc ca nu se refera strict la haleala ci la arta culinara in sine, care la francezi e mult apreciata. "Food" in sensul de gatit, de savurat, de impartit delicatese cu cei dragi, de pregatit mancaruri deosebite, pentru ca asta chiar te poate face fericit! Cel putin asa cred eu. Sper totusi, ca francezii nu se gandeau strict la cele 2 felii de paine (croissant in cazul lor) care merg in stomac si ii fac fericiti :))