Am să bat ferul cât e cal și am să mă năpustesc pe episodul 2 din saga de călătorie, cu primul episod aici. Rămăsesem suspendat pe o autostradă din Ungaria, un M ceva, în drum spre patria lui ucigă-l toaca, Nehammer. Aici, după cum spuneam am poposit in Linz, un oraș foarte chill.
De ce Linz și nu Viena? Că am tot fost. Și na, Ungaria nu înseamnă numai Budapesta, Austria nu e doar Viena. De ce nu Linz? Unde pui că era mai și mai poziționat pe tronsonul orar via Rust – Europa Park. Am împărțit cazările la fix, nici să mergem ca proștii nici s-o lălăim, așa că Linz a fost alegerea optimă.
Și chiar a fost mai bine decât speram. Ne-am cazat în buricul târgului la Hotel Schwarzer Bär. La prima vedere sună a Schwarzenegger, că tot ce-i austriac începe cu Schwarz, mai puțin Nehammer, care n-o fi nici beget. Mă rog, hotelul ăsta are urs în logo, urs împăiat în lobby, piei de urși pe jos, mor, mor, Schwartz – Negru (că știu culorile de la fiu-miu care după 3 ani de germană atâta știe), Bar – Bear. Deci, care va să zică Ursul Negru. Ce-mi mai merge mintea…
Băi nene, ursulache foarte mișto. Intri cu mașina în parcarea subterană, după ce mergi printre pietoni, pe piatră cubică, prin zona pietonală, de mi-a fost și jenă. Ditai apartamentul la penultimul etaj, că la ultimul era un bar cu panoramă. 2 băi, un pat de am căutat marca de saltea, obloane, jaluzele și geamuri electrice, închidere centralizată, kilometri reali. O bijuterie.
La recepție o blondină drăguță din parcă Sfântu Gheorghe care pe lângă română și maghiară știa toate limbile pământului. Ne-a fost ghid, ne-a zis unde să mergem, ce să vizităm, ce șnițel să mâncăm și ne-a mai dat și o umbrelă pentru care am remușcări că nu știu dacă trebuia returnată. Că n-am.
Am fost în oraș și am făcut un filmuleț. Foarte curat, cochet, liniștit, brăzdat de Dunăre, o oază de tranchilitate. Am zis că o să ne întoarcem să stăm mai mult de o zi. Deocamdată doar am zis. Nu vă plictisesc cu mondenități d-astea cu berea bună, apfelstrudel care acolo de fapt e cu fructe de pădure parcă, șnițel cât capul lui Nehammer.
După ce a plouat de ne-a zdruncinat și s-au închis obloanele automat de șmechere ce sunt ele, am plecat a doua zi spre punctul principal de interes a lui fiu-miu, Europa Park din Rust, Germania.
Ce nu aș vrea să uit să menționez este că, pe lângă Nehammer, muzica austriacă este absolut oribilă. Și e pe toate posturile. N-am găsit unul cât de cât, doar o lălăială continuă, un iolalarihi ridicol care m-a bântuit multe zile după. Că doar am intrat după în Germania, care au și ei iolalarihurile lor.
Și dacă după difuzarea episodului pilot cu plecarea am fost acuzat că nici bine nu v-ați încălzit că am și terminat, ei bine, de data asta nici încălzirea n-o acopăr. Din două motive: primu că nici Șeherezada nu se lungea și al doilea că în episodul următor vă povestesc în detaliu despre Europa Park care m-a întors pe dos. De nenumărate ori.
Și cu asta basta pentru azi, plecăm din Austria în episodul ăsta, să mai respire și Nehammer.
Auviderzen!