Coldplay – o lecție pentru cine are urechi

Conspiraționiștii spun că nimic nu este întâmplător. Sau poate cei care încearcă să dea un răspuns deși nimeni nu a întrebat nimic. Și eu sunt azi conspiraționist și spun că nu este întâmplător că trupa Coldplay a avut două concerte consecutive în loc de unul sigur. Aproape au egalat performanța lui Ștefan Bănică junior la Sala Palatului.

Dar puțin context înainte. Nu sunt vreun fan Coldplay. Normal că auzisem de ei, dar le-am ascultat melodiile fără să știu cine le cântă. Un fel de teoria relativității, toată lumea a auzit de ea dar nimeni nu știe cum funcționează. Apoi, când am auzit că vin, cum n-aș fi putut rata un asemenea eveniment? Mi-am făcut lecțiile pe YouTube. Am realizat că trupa Coldplay este răspunzătoare de majoritatea lălăielilor din muzica ultimilor 10 ani. Sau 15. Dar digerabila, de ascultat în mașină.

Deci așteptările mele pentru concert erau minime. Ceea ce automat m-a pus într-o poziție privilegiată. Practic nu aveam cum să fiu dezamăgit. Dar, cum n-am prins bilete în prima zi, am fost evident expus la știrea zilei de Marți, care i-a îngropat subiectul cu furăciunea lui Clotilde. Manele la Coldplay.

Asta a împărțit lumea în două tabere. Ăia cu de ce manele și ăilalți cu de ce huiduit manele. Și aici o alta mică paranteză. Eu sunt cel mai antimanelist dintre toți oamenii pe care îi cunosc. Sunt habotnic și o duc în extrem. Nu suport nici muzica populară, nu joc, nu bat, nu nimic. Nici alea noi, nici alea vechi, nici doine, nici sârbe. Când sunt expus la genul ăsta de muzică ies sau îmi pun căști. Nu le tolerez nici înainte, nici în timpul și nici după beție, fericire, depresie. Deci să moară dușmanii mei, dar în liniște.

Și iată că în prima zi, la Coldplay a cântat un manelist. Care a fost huiduit. Aici poate mi-am jucat șansa la integritate. Am avut noroc că nu am fost în prima zi. Cu antecedentele astea de antimanelist poate că m-ar fi luat valul și m-aș fi alăturat corului huiduielilor. Sau poate că totuși, așa cum îmi place acum să gândesc la rece, bunul simț, educația și rațiunea mi-ar fi dat un răspuns reflex mai ponderat. Gen să tac din gură, să mă uit în jur, să mă duc la pipi. Aveam opțiuni mai elegante.

Dar asta spun astăzi, după ce cu siguranță știți cum s-au petrecut lucrurile în ziua doi. Solistul, evident cu sprijinul unei întregi organizații, a întors foarte elegant situația și ne-a făcut și nouă și lui o seară memorabilă. By the way, mi-a plăcut concertul maxim, a fost the greatest show. Nu neapărat muzical, v-am zis că nu sunt fan, dar atmosfera, energia, luminile, publicul… de vis.

Și uite o serie de conștientizări după lecția Coldplay. Nu o să mă aventurez în nisipurile mișcătoare cu de ce manelist, de ce huiduieli, de ce iar manelist, de ce aplauze. E plin netul de părerologi. Îi las pe ei să se exprime. Revin la conștientizările mele. A fost experiența mea, sunt cel mai expert în mine, nu mă poate combate nimeni. Intru rar în polemici cu mine însumi.

Evenimentele din prima zi le-am privit cu oarecare relaxare și lejeritate. Niște unii au huiduit un manelist. Big deal… Toată lumea s-a inflamat, a devenit subiectul zilei, bla bla. Dar în ziua doi am primit o lecție. Unii i-ar spune de marketing, alții de manipulare. Eu i-aș zice de viață. E atât de ușor să iei poziție pe una din cele două baricade care se nasc veșnic în urma unui subiect controversat. E și mai simplu să critici, să hulești, să arăți cu degetul. În prima zi aproape toți am facut fix asta. Am luat poziție pe baricade. Fie de partea celor care au huiduit – au dreptate, cum să aduci pe neașteptate un manelist la un concert rock, da eu am platit bilet să acult Coldplay nu Boboașcă ăla sau cum îl cheamă, bine că au luat atitudine, România nu înseamnă manele. Fie de partea celorlalți – rușine că au huiduit, băiatul ăla ce vină are, doar e în trend pe YouTube, voi ați renunța la șansa de a cânta alături de Coldplay, ne-au facut de râs la omu ăla, au creat o atmosferă ostilă aiurea.

Oricare din părți are argumente solide cu care ar putea probabil convinge și un extraterestru ușor influențabil. Dar vine ziua doi, în care mi-am dat seama că dreptatea nu este la mijloc, așa cum am învățat de mic. Dreptatea este peste tot. O și vezi, o și simți atâta vreme cât ai puterea de a te ridica deasupra copacilor și de a avea o privire de ansamblu asupra pădurii.

Asta e lecția pe care am învățat-o ieri de la Coldplay. Nu am eu dreptate și tu greșești. Amândoi avem dreptate și dacă reușim să vedem dreptatea și nu greșelile celuilalt, ne ridicăm deasupra problemelor, închidem cercul și trecem la experiența următoare. Mulțumesc infernalei mașinării Coldplay pentru o lecție greu digerabilă, aproape necomestibilă pentru mulți.

Cam atât pentru azi. Promit să scriu mai des și fără un motiv anume. Că-mi place să mă aud gândind.

Pace!

L.E.: Am vrut să mai zic ceva aseară dar devenise târziu. Așa că zic acum, să nu rămână nespus. Data viitoare sau de acum înainte, când te lovește un subiect din ăsta binar, înainte să te grabești să îmbraci tricoul uneia din cele două echipe și să arunci cu bulgări în ceilalți, oprește-te. Respiră adânc, detașează-te, dă-ți șansa profunzimii. Poate nu o să mai vezi doar alb sau negru. E frumos să joci, dar e și mai frumos când înțelegi joaca.

Acum chiar pace!