După ce s-a mai domolit febra alegerilor, vin și eu cu o scurtă completare. Zic scurtă, pentru că am zis că eu și activismul politic nu suntem în aceeași barcă. Așa că dau una scurtă și fug.
Știți genul ăla de ”creștini evlavioși” care fac toate bazaconiile posibile, mătură cu bunul simț sau chiar cu legile pe jos, apoi se duc, bagă un acatist și au rezolvat tot? Practic intră păcătoși în biserică și ies neprihăniți. Și-au plătit iertarea, merg mai departe. Faza asta ține mai ales la ortodocși, la catolici măcar vorbești cu taica părintele, îți dă niște teme pentru acasă…
Mă rog, ați prins ideea. Ești păgân tot anul și e suficient să dai un acatist ca să ștergi cu buretele tot. Sau cel puțin așa crezi tu.
La fel e și cu votul. Ești ”păgân” tot timpul și ai impresia că dacă votezi o dată la 4 ani, alea 2 – 3 minute de ”activitate civică” fac din tine un individ responsabil care și-a îndeplinit datoria față de societate. După alea 3 minute, după ce ai votat, pozat și postat, ai dat restart la sistem.
Ai la dispoziție încă 4 ani, sau 5 na, în care poți arunca gunoaie pe stradă, poți da șpagă, poți pune întrebarea aia atât de dragă mie ”bă, tu știi cine sunt eu”, poți parca mașina ca un bou, te poți băga în față la coadă, poți traversa pe unde vrei tu, poți să-ți scoți filtrul de particule, poți scuipa semințe, poți fi nesimțit, nepăsător, urâcios… Mă opresc aici cu exemplele.
Dar n-ai ridica o hârtie pe care altul o aruncă pe jos, că nu e treaba ta. Dar n-ai ajuta pe cineva, total dezinteresat, că doar nu ești fraier. Dar n-ai vrea să dai din timpul, resursele sau experiența ta cuiva care chiar are nevoie. Dar n-ai face lucrurile corect, când vezi că ”merge și așa”. Nu te-ai gândi că schimbarea începe cu tine și plânsul pe Facebook nu e semn de inteligență superioară.
Cam asta ar fi. Votează în fiecare zi, nu doar o dată la 4 ani. Fii civic de câte ori ai ocazia, fă ce ține de tine, fă-ți datoria de om în primul rând. Dacă toți am face așa, alea 2-3 minute, o dată la 4 ani, n-ar trebui să conteze atât de mult. Cum ar fi…
Știu, și mie îmi șuieră prin gânduri melodia aia a lui Randi: Visătoooooooor…