A se menționa din capul locului că sunt fan, adică mă uit cu plăcere și mă bucur din tot sufletul că n-a pus Antena 1 mâna pe format, ca să-l facă praf. Am mai spus care e părerea mea despre ProTv vs. Antena 1 aici. Nu s-a schimbat nimic, ba mai rău, l-am văzut în seara asta pe marele dansator Mihai Petre jurizând la Antena 1 o emisiune cu animăluțe. N-ar fi o problemă dacă n-ar fi singura pe care o mai jurizează.
Dar nu despre asta vream să vorbesc, ci despre Vocea României, un show mișto dar care are câteva chestii care mă sâcâie, așa că am de gând să le prezint punctual:
- Cartela Telekom. Unii concurenți primesc după prestație o cartelă pentru a-și suna prietenii. În țara în care sunt mai multe numere de telefon pe cap de locuitor decât capete de locuitori, se mai bucură cineva când primește o cartelă telefonică? Ok, e de show, dar nu pot veni cu ceva mai bun? Poate acum 10-15 ani mai punea lumea botul la o cartelă, dar azi cât de aspirațională mai poate fi o cartelă telefonică? A, sau îi consolați pe ăia care pierd. N-a fost să fie, nu s-a întors nimeni, ești un loser, te-ai făcut de cacao și acum te știe o țară întreagă daaaaar… ești fericitul câștigător al unei cartele Telekom pe care nu-ți arde s-o folosești și nici dacă ai vrea n-ai putea, pentru că iphone-ul tău e codat în Orange. Felicitări, te mai așteptăm și la anul. Și ăstă e punctul 2.
- Reveneala. Toți neîntorșii promit că revin, dar niciunul nu o mai face. „Ne vedem la anul”, invariabil „ne vedem la anul”. Știu că e de complezență, că politically correct e, ca după ce ai căzut, să te ridici, să te scuturi, să zâmbești și să spui „I’m fine”. Dar chiar toată lumea promite că revine, la un alt rămas bun evaziv nu apelați? Reveneala e specialitatea X Factor, unde se face un circ relativ ieftin cu cei care nu au simțul ridicolului. Cu reveneala s-a câștigat și un Oscar, un film la care nici scobitorile lui Tom din ochi n-au putut învinge în lupta cu somnul. Nu mai zic nimic de Revenant că mă apucă căscatul.
- Cazurile lacrimogene. Eu înțeleg că emoția vinde, dar camera asta de filmat are chiar așa efect lacrimogen? Cum o ai pe ochi, cum îți aduci aminte de viața grea bunicului, de mama care e pe plantație în Spania, de palma grea a tatălui. Dacă până și Scobiola a venit, nu că-i intrase cariera într-un colț de umbră deasă, ci de grija părinților care nu mai știu ce n-aveau. Parcă pensie. E strategie pe termen lung, pentru când votează publicul? S-au terminat Surprizele și Dansezi-ul și nu mai au românii de mila cui să plângă? Dacă vocea contează mai puțin, de ce nu-i zice „Copilăria Nefericită a României” sau „Soarta Crudă a României”?
- Scuzele de neîntoarcere. Am exagerat puțin cu lacrimogenii, de fapt, măcar în blind-uri, doar vocea contează, sau așa ar trebui. Nu judec pe cine la cine de ce se întoarce sau nu. Fiecare are motivele și strategia lui. Dar nu înțeleg de ce după ce nu s-au întors și văd concurentul, câteodată le pare rău că nu s-au întors. Păi nu contează doar vocea? Nu e asta cheia show-ului? Nu contează cum arăți, contează să cânți bine. Cum ar fi să fie și invers? Băi îmi pare rău că am apăsat butonul ăla, cânți bine dar ești urâtă ca un porc nefardat.
- Schimbarea la față. Ați observat un lucru? Când stau cu spatele strâmbă din nas, închid ochii, stau cu mâna deasupra butonului ca în filmele proaste când pistolarul trage dramatic cocoșul revolverului cu degetul mare, de parcă arătătorul pe trăgaci n-ar fi suficient de rapid. Dar când apasă pe buton, ei bine, dintr-o dată au ajuns în rai. Dau din cap, zâmbesc, se zbenguie, dansează, cântă. Asta mai ales dacă e singurul care s-a întors. Ceilalți, neconvinși încă continuă să pară nemuritori și reci, în lumea de dincolo, în timp de întorsul e în pragul orgasmului.
- Cortina. Asta nu mă deranjează așa tare doar că are efect invers. Nu mărește suspansul ci îl servește pe tavă pentru că dacă e cortină, sigur se întorc. Ce rost ar avea ca el să cânte în spatele cortinei, în timp ce ei stau cu spatele până la final? Rolul cortinei e să agite imaginația celor care se uită la ea cu ochii, nu cu fundul. Deci, dacă e cortină, fără niciun dubiu, trece mai departe.
Ar mai fi ceva punctulețe dar mă lungesc prea tare și nu vreau să devin tânăr și neliniștit. Nu că n-aș fi. Mi-a scăpat ceva important?