În seara asta am să-i mulțumesc Antenei 3 pentru consecvență, pentru că a rămas singurul etalon pentru mine, într-o lume mereu schimbătoare. Da, ați citit bine, îi laud. Dar înainte să-mi puneți la îndoială deplinătatea facultăților, lăsați-mă să vă explic.
Nu îmi place politica, nu urmăresc știrile, nu-mi place să mă ancorez în realitate. De fapt, fug de ea ca de dracu’. Totuși, nu trăiesc într-un glob de sticlă, nici pe o insulă pustie, așa că, vreau nu vreau, sunt din când în când expus și inhalez pasiv câte o porție de Antena 3. Deci am idee ce sunt și ce vor, char dacă am contact cu ei destul de rar, slavă Domnului. Dar nici nu trebuie să-i urmărești prea des ca să înțelegi intriga. Sunt un fel de „Tânăr și neliniștit”, unde dacă vezi unul la 20-30 de episoade, n-ai ratat prea mult, subiectul fiind în continuare cursiv. Iar ei au avut ani la rând un singur subiect. Muie Băsescu!
Mi-a plăcut de Băsescu? La început da, după care mi-a devenit devenit indiferent spre antipatic. Dar atât l-au bălăcărit Badea, Gâdea, Ciuvică și coțofana blondă că a început Băse să-mi fie chiar simpatic. Dar nu de Băse vreau să vorbesc acum, deși e nostim că, în purul stil pavlovian, după ce a murit câinele, Antena 3 îl mușcă în continuare.
Atunci de ce le mulțumesc? Simplu. Pentru că îmi dau direcție. Politicienii sunt schimbători. Azi sunt pe o parte, mâine pe alta, azi zic ceva, mâine o întorc. Azi e PD, mâine PDL, poimâine PNL. Unu-i liberal din tată-n fiu și ajunge socialist din nepot în strănepot. O mizerie. Nu mai știi care-i stânga și care-i dreapta, de parcă ar mai conta.
Un lucru e însă cert. Dacă-l înjură Antena 3… hmm, e fifty fifty, poate fi un porc slinos (respectiv vacă îngălată) sau are șanse să-mi devină simpatic/ă. Însă dacă e luat/ă în brațe de voiculiști, sigur e coleg cu Vader, de partea neagră a forței. Așa că lucrurile sunt extrem de simple pentru mine. Sunt curios de care parte a forței e Icsulescu? Mă uit la Antena 3 și, dacă-l laudă, sigur are sabie roșie (dacă aveți nelămuriri cromatice îl puteți întreba pe fii-miu care-s roșii și care-s albaștri).
În rest, despre scandal n-am nimic de comentat. Îi iubesc pe ANAF ca pe un tată vitreg manelist cu palma grea și jeg sub unghii. Alege-s-ar taxele de praful vostru. Sunteți mai răi ca un comunitar în intersecție. Câine, nu polițist.
Aveau dreptul să intre cu tupeu peste zeii de la Antena 3? Mi se rupe. Problema e că au dat buzna, cu același tupeu și au pus lacătul pe jdă cârciumi că aveau doi lei în plus în casă, dar ce să vezi? N-a mai sărit nimeni de la capul statului la talpa senatului să-i acuze pe anafurisiți. Că de, dintr-un băruleț nu te-aude o țară întreagă.
Închei, dar nu înainte de a vă propune să verificați sistemul propus de mine. Punem pariu că Iohannis iese pozitiv la testul cu Antena 3? Este că publicul voiculist a început să-și aprecieze președintele? Parcă nu mai contează chiar așa tare alea 4 case. Și nevastă-sa parcă s-a mai stilat nițel…
Trăim în România și ăsta da ghinion!