O vorbă din bătrâni zice așa: „Câinele moare de drum lung și prostul de grija lui Halep„. Cu asta am spus cam tot, dar cum mediul online colcăie de specialiști în tenis, mă văd nevoit să dezvolt ideea, așa că țineți aproape.
Ca să continui cu pildele din moși strămoși, o să amintesc de un alt campion, Ilie Dumitrescu, care se bucura când era contestat de galerie. „Dacă nu te înjură, nu exiști”. Dacă aș avea cum, aș sfătui-o pe Simona să îmbrățișeze filosofia lui de viață. Dacă îmi permiteți o imagine fabulistică, îi văd pe contestatarii Simonei, ca o cireadă de pechinezi care latră agresiv la lună. Pentru cine nu e familiar cu rasa, pechinezii sunt specialiști în lătrat. Și cam atât.
Acum despre Simona. O admir și o stimez, indiferent de rezultatele pe care le are. Fata asta a muncit, a făcut sacrificii, eforturi, frustrări. Nu e deloc ușor și nu e la îndemâna oricui. For God sake, și-a tăiat sânii să fie mai aerodinamică. Câte femei ar fi dispuse să facă asta? Ok, a făcut-o pentru ea și a făcut-o în cunoștință de cauză. Ecuația e relativ simplă: Talent+muncă+focus+un dram de noroc = succes. La ea a fost și este unul răsunător, de care ar trebui să fim cu toții mândri, chiar și pechinezii, că așa ne mai googălește și nouă cineva țara. Poate când s-o duce fii-miu într-o țară civilizată, n-o să se mai facă cerc în jurul lui, când s-or prinde că-i român. Și nu vorbesc din auzite, chiar e umilitor.
Cât despre pechinezi, încerc să le acord circumstanțe. Mă gândeam (și probabil există studii în direcția asta, dacă nu, puneți mâna și faceți) că oamenilor le place să se caftească. Din cele mai vechi timpuri, când ne cafteam la greu, până azi, când ne caftim mai subtil, economic. Pe vremuri, și atestat documentar cu Bred Pitt în Troia, ca să nu se caftească aiurea, uneori armatele își desemnau cel mai destoinic reprezentant și lucrurile se tranșau mai rapid, mai eficient și mai practic. Mare minune dacă metoda n-a fost inventată de un evreu.
Acum, vedeți voi, în zilele noastre, cu excepția scorpionilor roșii din Afganistan, românașul nu prea are parte, slavă Domnului, de război. Atunci ne stingem setea combativă prin altfel de reprezentanți, alegându-ne subliminal eroi sportivi. Că sunt fotbaliști, handbaliste, că sunt campioni în sporturi individuale, ne punem speranțele în ei și trăim alături de ei, ca și cum ne-am bate noi. Și de aici frustrarea, atunci când eroii noștri pierd lupta. Vezi Bute, Halep, Bănel…
Deci îi înțeleg pe pechinezi, dar nu îi susțin. Pentru că una e să fii supărat că eroul tău pierde și alta e să-l ponegrești în fel și chip. Nimic nu vă dă dreptul s-o faceți. Până una alta Simona e locul 2 în lume la tenis. Câți dintre pechinezi sunt pe locul 2 la ceva? Nu la tenis. La ce știu ei cel mai bine să facă. Să cânte, să spele, să calculeze, să dirijeze, să taie, să scrie, să mintă frumos, să bată, să butoneze, să orice. E vreun pechinez pe locul 2 în meseria lui? Nu în lume, nici în țara, nici măcar în oraș. E vreun pechinez al doilea cel mai tare din scara blocului?
După cum vedeți, am coborât standardul foarte jos. Știți de ce? Păi ați văzut voi pechinez mai înalt ca glezna Simonei Halep?