Băi nene, mi-a plăcut atât de mult subiectul zilei încât îmi vine să mai scriu despre el. M-a distrat la maxim evoluția cameleonică a fumătorilor de azi. Au trecut printr-o paletă largă de stări, de la încrâncenare la revoltă, de la indignare la caterincă și acceptare. Sper ca asta să fie și ultima stare, nu de alta dar nemulțumirile fac riduri.
Să depășim tristețea și să trecem în revistă argumentele solide pe care le invocă fumătorii, într-o ordine perfect aleatorie. Două puncte.
1. Ești plicticos și party pooper ca nefumător, ești cool dacă fumezi.
Evident, de aia se apucă oricine de fumat, să fie cool. Ok, asta a fost în liceu sau școala generală în funcție de gradul de rebeliune al fiecăruia. Dar pe bune, a trecut ceva vreme, grow up cum s-ar zice. Chiar crezi că jmecheria se ține în gură și scoate fum?
2. Fiecare are dreptul de a alege pentru sine, eu aleg sa fiu fumător, restul e liber să aleagă ce vrea.
Corect, atâta vreme cât alegerea ta nu afectează pe altcineva în afară de tine. Alegi să fii fumător? Ia-ți o cască de cosmonaut și poți fuma oriunde. Sau ieși respectuos afară și fumează cât te țin plămânii. De ce să-ți faci de cap pe sănătatea mea? Și apropo. Oriunde s-ar întâmpla, chiar și afară pe vânt puternic. E de porc să îți aprinzi țigarea la masă când ceilalți mănâncă. Asta nu mai ține de plăcere, ține de educație. Și eu am fost fumător, dar primii 7 ani i-am petrecut acasă.
3. N-o să mai iasă nimeni din casă, barurile și cafenelele vor fi goale. Patronii o să ajungă la sapă de lemn, România o să piardă turiști.
Adică după o masă copioasă, o țigară canceroasă. Nu poți bea cafea fără tutun, alcoolul nu alunecă fără tutun. Am auzit multe azi, care mai de care mai fanteziste. Să înțeleg că fumatul era motorul economiei românești. Fără fumuri ne ducem de râpă, în localuri o să bată vântul. Că și așa a bătut suficient ANAF-ul, bulina roșie și alte nenorociri conexe. E clar. Vrem să fim europeni, dar până la fumat. La fumat suntem balcanici, ce maneaua mea!
4. Mi se îngrădește libertatea. E dreptul meu să fumez, mă simt discriminat.
Să împingem lucrurile la absurd și să ne imaginăm următorul scenariu. Să presupunem că mie îmi place să fac pe stradă. Și d-aia mică și d-aia mare. De ce mi s-ar îngrădi dreptul de a face pipi pe Magheru? Și ce zic eu e un act complet natural, fără nicotină, gudron și alte chimicale. De ce n-aș putea să fac, pardon de expresie, la tine în mașină? Miroase? E, cum să miroasă, am geamul deschis. Sau, pot veni să fac la tine în sufragerie. N-am nevoie de oliță, vin eu cu ea de acasă. Nu-ți place? Cine ești tu să-mi îngrădești libertatea de a mă descărca unde vreau eu? Cine reglementează unde am voie să fac și unde nu? Orice animal, mai puțin alea chinuite de om, fac când le apucă, pe unde le apucă. E chiar natural să se întâmple așa. Deci, când tu scoți o țigară, scot și eu olița și să zicem că am fi chit. Deși tot eu sunt ăla intoxicat.
Gata, m-am plictisit și închei subiectul. E clar că nu ajungem nicăieri. Un fumător va rămâne fumător, va arăta cu degetul și se va simți nedreptățit. Va rămâne înverșunat și-i va acuza pe cei care nu îi împărtășește viciul. Fumătorii se vor crede în continuare superiori, vor crede în continuare că e o prostie și o conspirație împotriva lor, vor presăra niște glumițe prin care își vor îneca amarul, dar ceea ce contează cu adevărat e că, în final, se vor împăca cu situația, cum s-a împăcat și ăl moldovan în fața lu’ ăl ungurean și lu’ ăl vrăncean.
Nu e acceptarea destinului implacabil în sângele poporului român? Nu e „mai întoarce Doamne roata” principiul karmei transpus în plaiul mioritic? Care va să zică, ala care a fumat n-o să fie și el, la rândul lui, fumat? Ba da. Și totul de la 1 Ianuarie. Aceeași aromă și gust sublim.
Dacă mi-a scăpat vreun argument solid profum vă rog să mă scuzați. Sunt limitat și mărginit, adică monoton. Mă puteți lumina voi. Aveți un foc?