Azi se pare că fumătorii au primit o grea lovitură. Zic „se pare” pentru că până nu văd cu plămânii mei, nu cred. A mai fost o lege a fumatului care a fost fentată elegant de toată lumea, așa că de data asta suflu și-n iaurt.
Mă rod degetele să scriu despre fumat și fumători. Aș avea atâtea să scriu despre subiect, aș putea avea o grămadă de abordări. E clar că subiectul o să tocească multe taste zilele astea, dar nu mă las, mă mănâncă prea rău ca să nu mă etalez și eu.
În primul rând, dacă ești fumător înrăit și nu vezi dincolo de fumuri, oprește-te aici. Ne-am strica ziua unul celuilalt. Dacă rămâi, o faci pe nervii tăi, să nu zici că nu ți-am zis.
Așadar, problema fumatului. Mă hazardez să spun că vorbesc în cunoștință de cauză, am fost la ambele capete ale unei țigări. Știu cum e să fii fumător, am fumat câțiva ani buni. Și când zic fumat, zic 2-3 pachete de Lucky Strike pe zi, nu pufăială de socializare. Și m-am lăsat. Cum? Nu știu, vă interesează? Pentru un nefumător nu contează iar pentru un fumător tot nu contează, pentru că el se poate lăsa oricând, dar nu se lasă pentru că-i place să fumeze. Scuza tuturor fumătorilor, cărora le răspund sec:”Și lui Râmaru îi plăcea să omoare femei”. Bine, era adeptul morți bruște, nu lente, deci comparația e total deplasată.
Și dacă tot prezintă zero interes cum m-am lăsat eu de fumat, o să-mi spun mie, pentru că am fost și încă sunt mândru de realizarea mea. M-am lăsat brusc și de tot. De azi nu mai fumez. Zis și făcut. Și fac și acum.
Ce-mi aduc aminte din era mea afumată? Că într-adevăr îmi plăcea să fumez. Dar îmi aduc aminte și că eram un mare nesimțit și mi se rupea de cei din jur? Nu fumezi, așa și care e problema mea? Ieși tu afară, du-te-n altă cameră, în altă mașină, în alt restaurant. Poți să te duci și-n mă-ta dacă vrei, mie tot atât de tare mi se rupe. Nefumătorii sunt niște sclifosiți care îmi îngrădesc libertatea. Să-și accepte condiția sau să se care. Nu e problema mea, e a lor.
De ce m-am apucat? Probabil ca și voi. Din teribilism. Altfel cum să treci peste amețeala, tusea și gustul teribil ale primei țigări și să ți-o dorești și pe cea de a doua? Trebuie să te chinui puțin, altfel cum să pari cool în fața colegilor? Lasă că învăț să trag câteva fumuri să nu pic de fraier. Oricum pot să mă las oricând. Și mai o tuse, mai o horcăială, mai un vertij, că vorba aia, corpul habar n-are de capul lui, lasă că-l învață tata cu greul. Obrazul subțire cu chinuială se ține.
Și azi așa, mâine așa, hopa că nu le-am mai putut lăsa. Ce imprevizibil! Cine ar fi zis că țigările creează dependență? E na, pot oricând să mă las. Mă las de mâine, ba nu, de luni când încep să fac mai multă mișcare și să nu mai mănânc prostii. Cum care luni? Lunea viitoare.
M-am îndepărtat de subiect. V-am zis că aș putea scrie o carte despre subiectul ăsta. Mai e cineva cu mine sau am trecut deja la monolog? Eu și Hamlet. Hamlet o fi fumat? Ar fi fost afectat de legea cu fumatul în spații publice?
Pe mine m-a afectat clar legea asta. Îmi vine să respir de bucurie dacă n-o fi apă de ploaie. Încă nu-mi vine să cred că s-a dat o lege pentru cei care nu contează. Nefumătorii sunt o gaură la buget, nu tu taxe, nu tu accize, nu tu plasturi anti fumat, nu tu medicamente de plămâni, de gât, de cap, nu tu parfumuri antitabac, nu tu scrumiere, nu tu paste de albit dinții, nu tu spray-uri de gură. Niște ploșnițe.
Să mă oprească cineva că-mi curg fluvii de idei pentru monologul ăsta. Trebuie să închei cumva că am început marți și e miercuri de juma de oră și n-am ajuns nicăieri. Sunt în situația ingrată pe care o au majoritatea nefumătorilor, au o grămadă de prieteni, rude, amici, colegi fumurii și nu pot să scuip tot că și așa, cu trecerea timpului cercul se strânge. Nu aș vrea ca și în afara blogului să trăiesc tot un monolog.
Așa că dacă vrei un sfat de la un ex-fumuriu care vă poate explica cu argumente trăite, de ce este de bun simț să nu confunzi fumul pe care îl vede un fumător cu fumul pe care îl simte un nefumător, de ce e de bun simț să nu-i afectezi pe cei din jur cu un capriciu de-al tău, de ce e de bun simț să realizezi pe care parte a normalității te afli, eliberează-ți puțin mintea de povara încrâncenării, trage aer în piept și încearcă să-ți pui câteva întrebări la care să-ți și răspunzi.
Începe cu asta. „Dacă/când m-ar întreba/m-a întrebat copilul meu de ce eu fumez și el nu are voie, ce-i voi răspunde/i-am răspuns?” Acum imaginează-ți că ești copil și tocmai ai primit răspunsul tău. Ai pune botul?