Se zice că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită. Eu cred că dacă fiecare dintre noi și-ar face treaba, dacă nu ne-ar durea în părțile mediane de ceilalți, dacă am lua atitudine atunci când ceva e putred, am trăi într-o lume mai bună.
Am scris despre Magic Playground Moghioroș (aricolul aici) în termeni nu tocmai elogioși, iar reacțiile au fost peste așteptările mele. Spre mia de oameni m-au citit, câțiva zeci au dat mai departe, poate pe unii i-am ajutat în luarea unor decizii. Dar, de departe, cea mai hai să-i spun copilărească reacție, a venit din partea responsabililor pe partea de comunicare ai stabilimentului, care au comentat vehement, sub identități fictive, m-au bălăcărit, m-au făcut țăran și alte alea.
Nu ăsta este scopul sequelului de azi, fiecare comunică cum știe mai bine. Voiam să vă prezint urmările articolului, fără să insist asupra magnificului lor management de criză. Ce-au făcut a doua zi (sau chiar în prima, nu știu cât de repede au reacționat)? Au scris mare pe site, exact ce nu era înainte. Și anume că exclusivitatea e un serviciu extra, pentru care trebuie să plătești o sumă frumușică.
Ce pot să zic, mai bine mai târziu decât niciodată. Măcar de acum încolo o să fie scutiți o grămadă de nervi de ambele părți. Bravo! Era greu să facă asta de la început? Aș fi fost avizat și aș fi luat o decizie în cunoștință de cauză. Ce fac, mă duc acolo și vărs o căruță de bani ca să fie doar ai mei, accept să vină și alții sau fac în altă parte. Simplu.
De aia militam la începutul articolului pentru luarea de atitudine. Dacă tăceam și o ascundeam românește sub preș, puteau și alții să ajungă în situația mea, cum și-au luat-o și alții înainte. Nu zic că am făcut-o numai cu gândul la umanitate, am făcut-o mai mult să mă descarc, dar urmarea urmărilor a fost pozitivă.
Am schimbat ceva și asta contează cel mai mult. Bine că n-a trebuit să moară cineva, pentru m-am obișnuit că doar așa se schimbă ceva în țara asta. Uite că se mai schimbă și cu puterea cuvântului. Magic, nu-i așa?