N-a fost cel mai prietenos weekend, meteorologic vorbind. În principiu activitățile outdoor s-au rezumat la drumul la și de la mașină. Așa că au trebuit improvizate activități cu acoperiș deasupra capului și cu pereți pe alocuri. Astfel, cum imaginația mea în materie de divertisment se îngustează văzând cu ochii, aveam de ales între film, mall, restaurant și club. Și film a fost, dar nu vi-l povestesc azi, ca să nu credeți că viața mea este timpul dintre două filme.
Mall ca să ce? Restaurant, dar am mâncat deja. În club… poate altă dată. Așa că mi-a încolțit ideea. Mergem la un „Escape Room”. Pentru cine nu știe, e la fel ca joculețele de pe calculator în care te zbați să ieși dintr-o cameră. Doar că e pe bune, pui mâna, scoți, tai, calculezi… Faci de toate ca să scapi.
Probabil că mulți bucureșteni s-au apărat de ploaie cu joculețele astea, pentru că am găsit cu greu o cameră liberă. A fost nostim când sunam să văd pe unde găsim ceva disponibil. Așa or întreba toți? „Alo, salut. Aveți o cameră liberă o oră pentru două persoane?” O întrebare nevinovată cu aer pervers. Bine, mă gândesc cum sună aceeași întrebare pentru șase persoane.
Soarele mi-a zâmbit din spatele norilor și am găsit o cameră de evadat la Chambers. Dacă vreți detalii, aveți aici. Am ajuns inuman de repede. Rezervarea am făcut-o în chiloți la și un sfert, la și jumate sunam la interfon pe Kogălniceanu. Și n-am făcut armata. Ne întâmpină un tip dezghețat care ne prezintă instrucțiunile. Pare interesant, deja am emoții. Din camera asta nu numai că trebuie să scapi cu obrazul curat, dar trebuie să dezamorsezi și o bombă. Tipul ne urmărea toate mișcările pe cameră și dacă ne înpotmoleam țipam după un indiciu.
Așa că ne-am stabilit obiectivele ad-hoc. Să nu dăm cinstea pe rușine și pacea pe gâlceavă. Adică primul obiectiv: să nu ne facem de cacao și al doilea: să nu plecăm certați. Dacă și dezamorsăm bomba, e bonus.
Am intrat cu așteptări mari. Nu am cine știe ce părere despre mine ca entitate, dar aveam pretenții măcar la inteligență și imaginație. Mai ales că lucram în echipă cu Raluca și ca să evit cacofonia o să spun de-abia acum care, care e și ea posesoare de materie cenușie și e și pasionată de joculețe d-astea online.
Așa că premisele erau sănătoase, realitatea din teren ne-a lovit însă nemilos. Băi nene, complicată chestie. Credeam că o să defilăm printre puzzle-uri. N-a fost chiar așa. De unele ne-am prins imediat, la altele am rumegat la greu, ne-am călcat pe mândrie și am cerut indicii dar și așa, timpul a fost nemilos cu noi.
Cu alte cuvinte ne-am născut reale talente și am murit tinere speranțe. Dar măcar am murit frumos. Mai aveam un colț, dar n-a fost să fie. Adversarii noștri și-au dorit mai mult victoria. Așa că ne-am luat-o în bot. Bomba a explodat, deși eram destul de aproape de a o dezamorsa. Și pentru că eram spre final, gazda noastră care ne-a citit dezamăgirea pe chipuri (și nu avea nevoie de cine știe ce skill-uri pentru asta, eram ușor lizibili) ne-a mai spicuit din indicii și am reușit să dezlegăm ultimele frimituri de mister.
A fost mișto. Obiectivele au fost atinse. Nu ne-am făcut de cacao și am plecat prieteni. Și am dezamorsat și bomba, char dacă a bubuit inițial. Per total ne-am distrat chiar dacă la final ne-am simțit ca niște paralimpici. Unde am greșit? Personal am subestimat adversarul și nu m-am pregătit corespunzător. N-am avut nici pipă, nici parpalac de Columbo, nici umbrelă. Deci n-aveam ce pretenții să emit.
Așa că, e elementar dragul meu Watson. În următorul weekend cu vreme de numărat bani, noi vom recidiva în dezlegarea misterelor.
Dacă are cineva un pont de dat sau de luat, nu vă sfiiți. Dar pe rând, să ajungă la toți.