Vă spun sincer că nu știu cum să încep articolul de azi, ca să nu sune prea dur. O să las formalitățile moi de o parte și o să vă spun sec. Legea supremă a lumii ăsteia este „What’s in for me?”, adică „toate bune și frumoase, dar eu cu ce mă aleg?”. Nu vă faceți iluzii, sunteți buni atâta vreme cât aveți ceva de oferit. Orice ar fi acel ceva, siguranță, bani, putere, dragoste, visuri, iluzii, speranțe… Dacă nu dai sau nu mai ai ce să dai, interesul pentru persoana ta scade catasrofal. Atunci când nu mai ai nimic de dat, devii un nimeni.
Știu, o să-mi săriți în cap, cum rămâne cu iubirea necondiționată? Păi hai să ne gândim. Poți iubi la nesfârșit pe cineva care nu-ți oferă nimic în schimb? Nimic, nimic, nici măcar un zâmbet, un fior, o amăgire. Poți iubi la nesfârșit un perete gol? Dacă da, mea culpa, dacă nu hai să ne gândim mai departe.
Cele mai profunde legături de iubire necondiționată pe care le-am putut descoperi de-a lungul vieții sunt între părinți și copii, între doi îndrăgostiți și între câine și stăpân (mai există o categorie de iubire necondiționată, cea dintre om și pasiunea vieții lui, dar este descalificată pentru că implicarea este unilaterală). În toate cele 3 categorii de mai sus, iubirea are limitele ei. Dacă una din părți nu este ce ar trebui să fie și nu face ce ar trebui să facă, cealaltă parte se va îndepărta încet.
Spuneam că pentru societate ești bun atâta vreme cât ai ceva de oferit, ai ceva de dat la schimb. Cu cât ai mai puține de oferit, cu atât ai mai puțini prieteni, cu atât ești mai ușor de uitat sau ignorat, cu atât devii mai puțin dezirabil. Și nu e vorba atât de lucrurile pe care le oferi cât de cele pe care le-ai putea oferi. Lumea vibrează tare cu chestiile potențiale, din cauza asta avem un interes crescut pentru bebeluși și copii, și din ce în ce mai scăzut pentru adulți și bătrâni.
Hai să luăm exemplul unor actori celebri, în special actrițe. În câte filme l-ați mai văzut pe Alain Delon? Sophia Loren, Barbara Streisand? Da, mai trăiesc. Foști cântăreți celebri, sportivi, oameni de televiziune, când nu au mai avut nimic de oferit, lumea i-a uitat. Nu e vorba de faimă aici. E vorba de faptul că cercul de oameni interesați de viața ta scade ca Ponta în sondaje, atunci când oferta personală se subțiază.
Și nu e nimeni de vină, nu e vorba de ipocrizie. Pe de o parte e normal să fie așa. De ce ai cere mare când oferta este mică? Până la urmă singurul care oferă fără să ceară nimic în schimb este soarele. De-aia îl iubim cu toții, mai ales când e scump la vedere. Dar până și soarele o să-și piardă fanii când s-o stinge. Ce pretenții să avem de la noi, muritorii de rând.