Au trecut ani

Băi am îmbătrânit! Și nu părul în minus sau ridurile în plus mă scot din calmul meu englezesc, ci faptul că mi s-au alterat gusturile. Partea nasoală e că pare doar începutul. Să vă explic.

Toată viața mea am urât ceasurile și ideea de cronometrare a timpului. Mi se părea că ceasul mă resposabilizează cumva, mă aduce cu picioarele pe pământ, mă încorsetează și îmi îngrădește libertatea. Ceasul pentru mine a reprezentat pentru muuuuult timp o unealtă a concretului pe care am refuzat-o cu desăvârșire. Azi, dacă n-am ceas la mână parcă sunt dezbrăcat, aproape la fel de gol cum mă simt fără telefon.

Toată viața mea am fugit de tricourile polo. Mi se păreau prea bătrânești, prea serioase sau prea Domnul Goe. Drept pentru care din garderoba mea lipseau tricourile cu guler inutil. Azi îmi cumpăr tricouri polo și ce mă îngrijorează cel mai tare e că poate într-un viitor sumbru o să înceapă să-mi placă tricourile cu ditamai armăsarul pe ele (căluțul nu e suficient de vizibil) pe care încă le consider de prost gust. Cât m-o mai ține…

Niciodată nu am ales o mașină după volumul portbagajului sau numărul de airbaguri. Din punctul meu de vedere, mașina putea să se termine brusc după bancheta din spate că mă descurcam eu cu bagajele. Cât despre airbaguri…da ce, o iau să o bușesc? Ok, încă nu m-am ramolit chiar atât de tare, încâ mi se rupe de airbaguri, dar un portbagaj mai mare parcă n-ar strica. Și un cârlig, să-mi pun portbagaj de biciclete.

Toată viața mea am evitat știrile și mai ales televiziunile de știri. Mi se păreau plictisitoare, neinteresante sau chiar agasante. Și de ce m-ar fi putut interesa? Ce plus valoare ar fi putut adăuga existenței mele? În afară de președinte și premier, de ce aș ști cine sunt miniștri, demnitari, cine mai dă șpagă, cine mai ia mită, cine-și mai umflă botul cu botox, cine de cine divorțează? Încă mi se pare o pierdere stupidă de timp să te uiți sau să citești știri. Cu toate astea mă surprind neplăcut, butonând spre finalul listei de canale unde am exilat știrile. Încă sunt în trecere, deci mai am o șansă, dar când oi lăsa telecomanda jos din mână la un post din coada listei, sunt pierdut.

Și după cum spuneam, ăsta poate fi doar începutul. Mâine-poimâine mă vezi că mă gândesc să-mi fac casco la mașină, să-mi pun centura de siguranță, să-nchid geamul că se face curent, să fac sudoku, să-mi pun pijama sau ciorapi când dorm, să-mi spăl mașina mai des ca dinții, să-mi fac bagajul cu o zi înainte, să votez stânga cu stânga, să știu câți bani am în blugi… Pentru că atunci e clar ce o să-mi doresc de ziua mea. Un toiag ca al lui Gandalf!