Super Ficialii

Paradoxal, deși omenirea în ansamblu evoluează, la nivel individual oamenii involuează. Suntem în plin proces de netezire a materiei cenușii. Nu vreau să discut dedesubturile acestui fenomen, scopul lui, cine e la butoane și de ce s-a ajuns aici. Mă rog, s-a ajuns aici pentru că suntem din ce în ce mai mulți și, teoretic, din ce în ce mai greu de stăpânit. Din fericire pentru cei de la butoane, prostia, trufia și nepăsarea fac din noi o masă de manevră. Din avion, singura diferență dintre turma de noi și turma de oi este că noi putem să purtăm lâna colorată diferit şi behăim mai melodios (unii).

Spuneam, deci, că nu vreau să comentez cauzele globale, ci doar să descriu puţin procesul autohton. Să începem cu şcoala că tot e subiect la modă. Pe vremea cănd eu eram în şcoala generală, se spunea despre noi, că suntem o generaţie în cădere liberă. Credeam că este un truc, menit să ne motiveze. Acum ştiu că nu era niciun truc, de la generaţie la generaţie căderea liberă a devenit prăbuşire totală. Aţi avut curiozitatea să vă uitaţi la subiectele de la actiala testare naţională fosta treaptă întâi sau la cele de la bac?

Recunosc sportiv, n-am fost o loază în şcoală, dar nici tocilar. Subiectele de acum mi se par de nivel sub mediocru. Nu am fost niciodată un geniu, dar multe din subiectele de anul acesta nu m-au solicitat nici cât o pălărie-ntr-un picior. Şi asta, repet, în condiţiile în care n-am fost olimpic, n-am fost vreo eminenţă cenuşie sau vreun etalon. Ba mai mult, a trecut şi o grămadă de timp, şi un val de nepăsare şi inutilitate s-a aşternut peste memoria mea.

Cu toate astea, majoritatea se plâng de dificultatea subiectelor. Dacă pe vremea noastră ar fi fost astfel de subiecte, cu greu s-ar fi făcut diferenţa între nivelurile noastre de pregătire. Noi rădeam de cei care făceau greşeli de ortografie. Râdeam de cei care nu ştiau pe ce lume trăiesc. Culmea e că azi, cultura generală este nu numai facultativă, ci şi luată peste picior. Păi ce, Justin Bieber o şti care e capitala României? Ai noştri flăcăi de ce ar cunoaşte-o pe a lui? E suficient să ştie că a noastră nu e Budapest dar e musai să aibă freză ca a lui. Sau ca a a lui Ronaldo.

Dar înainte să mă bălăcesc în acuzaţii, mă gândesc la ce şansă au ei într-o lume din ce în ce mai superficială. O lume în care nu mai sunt motivaţi să facă nimic. Pentru că totul este din ce în ce mai uşor, iar ce se obţine uşor, nu are valoare. Totul este din ce în ce mai simplu şi, paradoxal, ni se pare mai greu pe generaţie ce trece.

În trecutul nu prea îndepărtat, se pleca de la premiza că oamenii sunt cât de cât inteligenţi. Azi credem despre semenii noştri că sunt doar maimuţe vorbitoare şi fără păr în exces. Dacă nu mă credeţi, citiţi instrucţiunile de folosire de la… orice. „A nu seintroduce chibritul A în rezervorul B…”. Cu toate astea, mii de oameni îşi perforează anual timpanul cu scobitoarea. Măcar maimuţele adevărate au instinct de conservare.

Maşinile. Fac din ce în ce mai multe ca noi să facem din ce în ce mai puţin. Nici ele nu mai cred în noi. Au cutii automate, ştergătoare automate, faruri automate, frănă automată, parcare automată. Bun, şi noi ce mai facem? Bucuraţi-vă că încă avem volanul.

Computerele. Din ce în ce mai „prietenoase”, din ce în ce mai uşor de utilizat. Ştiţi cum se instala un Windows de pe un teanc de dischete, din care invariabil una era bulită şi trebuia să mai faci un drum la cămin să rescrii pe alta? Acum DVD in, next, next, ok, congratulations.

Jocurile pe calculator. Aveai nevoie de săptămâni sau poate luni să termini un joc, dacă ajungeai vreodată să-l termini. Wolfenstein, Prince of Persia, Duke Nukem, Doom… Dacă ajungeai la final erai game guru. Azi totul se rezumă la ore de gameplay. Mă rog, asta nu e rău, teoretic ar rămâne timp pentru studiu sau mişcare, practic dăm jos de pe torente alt joc.

Muzică. Făceai rost de caseta ”originală”. Cumpărai o casetă goală Maxell, TDK sau BASF, toate Low Noise și băgai la REC. Normal Speed, că pe Double se trăgea cu fâșâit. Teoretic, doar procesul ăsta îți lua o oră. Skip la următoarea melodie se făcea automat cu FF/REV sau manual cu creionul. Azi și cel mai slab pregătit manelist (scuze de pleonasm) își pune pe telefon ce zdrăngăneală vrea mușchiu’ lui. ”Nosa, nosa.. ”

Foto. Înainte film, tehnică fotografică, cameră obscură, developare… Acum DSLR în mod auto click click, fotograf „profesionist”.

În principiu cam tot ce e tehnic, electronic, are o telecomandă sau nişte butoane şi un mod auto care îi scutesc pe oameni de bătăi de cap. Oricine poate face azi orice, în aproape orice domeniu. Totul e simplu dar asta are şi un revers al medaliei. Nu mai excelăm în nimic. Nu mai există Pitagora, Aristotel, Edison, Plank, Tesla, Nobel, Coandă, Pasteur. Nu mai există nici măcar Steve Jobs. Există doar cercetătorii britanici, cercetătorii chinezi, cercetătorii americani, cercetătorii germani… În curând vom auzi de cercetătorii europeni, asiatici şi vom culmina cu cercetătorii pământeni sau, de ce nu, cercetătorii galactici.

Deci, ce motivaţie să mai avem azi când totul ni se dă mură în gură? Nici nu mai contează dacă suntem proşti dar mulţi sau mulţi dar proşti. Contează că n-avem nimic împotrivă să rămânem aşa!