Tot ce ne înconjoară are instrucțiuni de folosire. Electrocasnicele, electronicele, uneltele, mașinile, până și pomii au o broșurică prin care îți arată cum să îi plantezi, uzi și îngrijești. Toate lucrurile din viață au un manual al lor, mai puțin viața însăși. Tot ceea ce știm despre viață, știm din experiența noastră și a celor dinaintea noastră. Neavând specificațiile producătorului nu putem decât să o luăm pe încercate.
Într-un fel îmi imaginez că ne naștem la bordul unei mașini. Suntem singuri la volan iar mașina rulează cu viteză. Pentru început avem lângă noi alți oameni singuri și ei la voloanul lor, care vor să ne arate cum se conduce o mașină. Ulterior aflăm că sunt părinții noștri și că ne vor binele. Dar ei sunt afară, nu pot apăsa pe pedale în locul nostru. Nu că ar știi să o facă mai bine ca noi, și ei sunt tot într-o continuă școală de șoferi. În plus, mașinile lor merg mai încet și nu au atâtea butoane ca ale noastre.
”Mi-a zis tâta că dacă trag în jos de maneta asta o să se miște ștergătoarele, chiar așa o fi? Hei, chiar se mișcă. Dar dacă trag mai jos? Ia te uită, ștergătoarele se mișcă mai repede, tata nu mi-a zis asta. Dar butonul ăsta ce o face? Deschide portbagajul. Pedala asta? Au, e frâna, n-o s-o mai calc așa tare ca să nu mă mai dau cu capu’ de parbriz”.
Și dacă ar fi doar atât, ar fi foarte simplu. În realitate, aceeași manetă, pe mașini diferite, declanșează lucruri diferite. E și normal să nu existe un manual de utilizare a vieții. Pentru că nu se ghidează după nicio regulă. Am încercat în zadar să stabilesc câteva cauzalități, se pare că totul este arbitrar.
Mi s-a spus când eram mic că dacă o să învăț bine o să ”reușesc în viață”. Am suficiente exemple de oameni care nu s-au straduit prea tare să învețe și totuși au ”reușit” mult mai mult decât mine.
Mi s-a spus că dacă nu știu să vorbesc și să scriu correct nu pot emite pretenții. Cunosc suficienți dușmani ai gramaticii care emit toate pretențiile din lume.
Mi s-a spus că dacă sunt un om bun și corect o să am parte de lucruri bune și corecte. Realitatea interpretează astea ca semne ale slăbiciunii.
Mi s-a spus că dacă sunt decent și respect regulile o să am de câștigat. În realitate, cine respectă regulile nu câștigă aproape niciodată.
Mi s-a spus că dacă fac ceea ce-mi place o să fiu fericit. Oare câți pictori care nu au cu ce să-și cumere acuarele sunt cu adevărat fericiți?
Mi s-au spus multe pentru că păreau lucruri de bun simț venite cel mai probabil din încercări, reușite și greșeli ale celor care au încercat înaintea mea să facă un manual pentru viață. Din păcate niciun manual nu este valabil. Nici măcar o singură intrucțiune din manual nu e valabilă.
Am trecut deja de jumătatea vieții și am o singură certitudine. Nimic nu e cert.
Poate că viaţa însăşi e o carte. Doar că… noi alegem cum să îi parcurgem paginile, iar acest lucru ne face răspunzători pentru faptele noastre.
Cum ar suna? – ,,Manual pentru parcurs paginile vieţii”. :)) Le-ar fi folositor multora.
De ce esti atat de trist? Stiu ca viata e nedreapta dar nu esti primul care nu are ce i se cuvine . As vrea sa -ti pot oferi eu ce e mai bun pe lume dar masina mea , asa cum ai sugerat ,a intrat deja in programul „rabla” si mai mult incurca circulatia si , in principal, pe tine. As fi vrut sa fii mai constient de lucrurile bune si frumoase care te inconjoara , de oamenii buni si frumosi care te iubesc si te apreciaza si sa eviti , ca bun sofer ce esti, obstacolele , necazurile , partile urate ale drumului. Obligatoriu !!!!! Numai asa Alex va fi un conducator al vietii lui mai bun decat am fost noi.
Viata nu e nedreapta chiar daca asa pare la prima vedere. Ea da fiecaruia exact ce are nevoie. Sunt trist ca nu am descoperit inca zaharelul si biciul, pentru ca refuz sa cred ca viata e o serie de intamplari la care reactionam. E un mecanism divin in spate.
ooo, ce mi-a placut asta cu mecanismul si cu regula care NU trebuie sa fie pe principiul reactiv!
Treaba cu tristetea, nu, nu-s de acord cu ea, nu cred ca tristetea trebuie sa te insoteasca in cautarea zaharelului…si nici a biciului 🙂